Grupul auto din Torino a anunţat că va rămâne în Italia, că nu va închide cele cinci fabrici Fiat din Peninsulă şi că nu va recurge la concedieri masive.

"Guvernul şi Fiat au decis să colaboreze pentru a îmbunătăţi competitivitatea grupului auto din Torino. Fiat îşi va reorienta afacerile din Italia, pentru a facilita producţia şi exportul de maşini, mai ales în afara Europei", scrie într-un comunicat comun, difuzat după întâlnirea dintre Monti şi Marchionne, la care au mai participat ministrul Dezvoltării economice, Corrado Passera, şi ministrul Muncii, Elsa Fornero.

Întrevederea dintre Monti şi Marchionne fusese programată după ce sindicatele din Italia au cerut grupului Fiat să-şi clarifice intenţiile asupra planului de investiţii numit Fabrica Italia, lansat în aprilie 2010, şi care promitea investiţii de 20 de miliarde de euro pentru cele cinci fabrici de maşini şi camioane Fiat din Italia, scrie Agerpres.