Babilonia supraaccizei mi-a amintit de o istorie similară din urmă cu şapte ani, probă că guvernele suferă de lipsă nu doar de competenţă, ci şi de imaginaţie. În 2006, după acelaşi tipar ca acum, Guvernul „ne trata“ cu o taxă nouă care, între timp, s-a pierdut în meandrele bugetului: taxa pe viciu. Ca şi supraaciza de azi, taxa pe viciu de ieri era „lipită“ de accize, nu de alta, dar să fie sigură colectarea şi avea, chipurile, un scop precis: construcţia de spitale. Aţi auzit să se fi construit vreun spital, măcar vreo clinică? Dar că s-au închis 67 de spitale, ştiaţi? Sau că taxa pe viciu a adus bugetului vreo două miliarde de euro?

Mutatis mutandis, cine mai caută candid să afle dacă din supraacciză se vor construi autostrăzi, să citească povestea în cheia „viciului“. Guvernanţii au ajuns dependenţi de taxe. Mărturie stau zecile de acte normative care schimbă, an de an, pretenţios intitulata politică fiscală. Zecile de experimente psihotrope se derulează în viteză asistate de un public hipnotizat,  la rândul lui, de efectul taxelor care se evaporă rapid şi reclamă alte şi alte taxe. Acum, Guvernul a mai luat o supradoză de taxe şi are viziuni stupefiante: ministrul transporturilor spune că românii vor plăti între 60 de bani şi 4 lei mai mult lunar din cauza supraaccizei, în vreme ce ministrul de finanţe mărturiseşte inocent că banii sunt pentru pensii, salarii etc.  Premierul contraatacă, blagoslovind-o pe doamna ministru cu apelativul „săraca“ şi asigurând că banii sunt pentru autostrăzi.

Din nefericire, ca în cazul oricărui viciu, excesul de substanţe este toxic. Iar otrava, care se scurge prin venele bugetului, distruge totul în cale. Dovadă stă încasarea taxelor, aceeaşi ca pondere în PIB de ani de zile,  în ciuda plăsmuirilor de biruri noi.  Plătitorii sunt tot mai puţini, afectaţi de insolvabilitate sau tentaţi de evaziune. Sumele plătite sunt mai mici din cauza profiturilor în scădere şi a numărului mai mic de angajaţi.  Dar sevrajul reclamă alimentarea cu alte taxe, pentru că este iraţional şi mistuitor. Iar pretenţia, cât se poate de raţională, a contribuabililor de a şti unde se duc banii lor primeşte replici delirante. Cum de este posibilă aiureala explicaţiilor? Pentru că bugetul o permite. Opac şi încâlcit, bugetul nu-i îngăduie nici celui mai tenace cititor să afle intenţiile Guvernului, doar cel mult să le speculeze. Aşa-numitele capitole de cheltuieli sunt atât cuprinzătoare, încât prin ele se pot pierde nu doar zeci de taxe, ci şi autostrăzi pe patru benzi. Astfel se explică sutele de şantiere deschise cu bani de la buget – la cererea aleşilor locali pentru motivarea electoratului -, aflate în paragină şi cu zero şanse de finalizare, dar şi cheltuielile tot mai mari cu bunuri şi servicii, adică pentru autoconsumul administraţiei. Guvernul are nevoie de o cură de dezintoxicare ca furnizorii de taxe să nu sucombe prematur, iar antidotul este un buget transparent.

 

DIANA ZAHARIA,
redactor Capital