Holdingul de investiţii APE a achiziţionat de pe pe piaţă acţiuni Renault, tranzacţia fiind estimată la peste un miliard de euro. Legislaţia adoptată în timpul mandatului preşedintelui Francois Hollande prevede dublarea drepturilor de vot ale acţionarilor care deţin de peste doi ani acţiuni în companii franceze. Companiile pot anunţa că nu optează pentru aşa-numita lege Florange, dar demersul trebuie sprijinit de două treimi din acţionari. ”Această operaţiune indică angajamentul Guvernului de a-şi apăra interesele ca acţionar, asigurându-şi dublarea drepturilor de vot, şi natura strategică a acţiunilor deţinute în această mare companie industrială”, se arată în comunicatul APE.

Săptămâna trecută, Consiliul de Administraţie al producătorului auto francez i-a cerut directorului general Carlos Ghosn să păstreze actualul sistem de guvernanţă care acordă un vot pentru fiecare acţiune, opunându-se planurilor statului francez, principalul acţionar de la Renault, de a-şi majora drepturile de vot.

Într-un comunicat de presă, boardul Renault a avertizat că supravieţuirea şi succesul alianţei Renault-Nissan depinde de restabilirea balanţei de putere dintre cele două companii. Soliditatea parteneriatului dintre Renault şi Nissan explică succesul alianţei care a fost benefică pentru ambii parteneri.  În virtutea unui acord, care datează din 1999, Renault deţine 40% din Nissan, care, la rândul său, deţine 15% din Renault. Însă, în perioada care a trecut din 1999 şi până în prezent, raporturile de forţă între Renault şi Nissan s-au schimbat, astfel că grupul japonez ar dori o reechilibrare a alianţei care să includă fie o majorare a participaţiei deţinută de Nissan la Renault fie o reducere a participaţiei deţinută de Renault la Nissan.

Ministerul francez de Finanţe a refuzat să facă orice comentarii cu privire la reuniunea Consiliului de Administraţie de la Renault, dar oficiali francezi au spus că Guvernul de la Paris vrea să păstreze alianţa dintre Renault şi Nissan. Statul francez nu intenţionează să păstreze acţiunile suplimentare achiziţionate la producătorul auto Renault, pentru a-şi proteja drepturile de vot, a afirmat recent ministrul Economiei, Emmanuel Macron. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. (Sursa: Agerpres)