„Vom discuta în Guvern despre creşterea preţurilor la combustibili. Aceasta pentru că agricultorii sunt direct legaţi de această problemă, chiar mai mult decât creşterea preţurilor la materia primă, care până acum a fost în limita costurilor. Dacă va continua creşterea preţurilor la combustibili, la motorină şi la energia electrică se impun măsuri care să compenseze aceste creşteri pentru fermieri”, a spus ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
El a precizat că va încerca să obţină acceptul de la Comisia Europeană pentru această formă de sprijin, pentru că ceva asemănător se aplică şi în Uniunea Europeană.
„Am dori să găsim o soluţie de subvenţionare a preţului la motorină. Ştim că orice mişcare de acest tip se notifică la Comisie, dar noi am adus în actualitate această problemă şi sper să obţinem aprobarea pentru o compensare. În prezent, la minister se lucrează la acest pachet de sprijin”, a arătat Tabără.
El a mai spus că până acum s-a mers pe plata accizei la motorină, de 1,2 lei/litru, dar aceasta nu mai este suficientă în contextul creşterii preţului. „În bugetul ministerului din 2011, figurează şi sumele necesare pentru subvenţia la motorină. Vom merge pe o cantitate care se subvenţionează, dar care să fie şi stimulativă. Iniţial am mers cu subvenţionarea unei cantităţi de 50-60 de litri, dar e posibil să urcăm în continuare deoarece agricultura românească este subdotată. Încă nu am stabilit un barem al cantităţilor. Avem bani în buget pentru toată perioada anului dar ne gândim la măsuri noi dacă costurile la combustibili vor creşte în continuare’”, a precizat ministrul.

Te-ar putea interesa și: