Biroul Permanent Naţional al PDL i-a mandatat pe premierul Boc şi pe liderii grupurilor parlamentare să grăbească, în legislativ, procedurile ce vizează cele două acte normative, a anunţat luni, după şedinţa conducerii centrale a partidului, vicepreşedintele Gheorghe Flutur.
“Este vorba de Legea învăţământului, dar şi de Legea salarizării unice şi, dacă nu se va rezolva această problemă în următoarele zece zile, Guvernul să-şi pregătească asumarea răspunderii cu aceste două proiecte mari – Legea învăţământului şi Legea salarizării unice – în faţa Parlamentului”, a spus Flutur.
El a arătat că Executivul a primit atât sprijinul conducerii centrale a PDL, cât şi pe cel al Coaliţiei pentru procedura asumării, dacă termenul pentru adoptare nu va fi îndeplinit.
“În Coaliţie am discutat posibilitatea asumării răspunderii. Avem sprijinul Coaliţiei, dacă va fi cazul. Ne-am dori ca procedurile parlamentare să ne aducă vestea bună, în zece zile să avem Legea învăţământului adoptată”, a precizat Flutur.
Liderul PDL a mai susţinut că Legea educaţiei va putea fi adoptată prin asumarea răspunderii Executivului, în varianta de la Camera Deputaţilor, având în vedere că au fost îndeplinite observaţiile Curţii Constituţionale care au vizat consultarea societăţii civile. De asemenea, Flutur a adăugat că Legea educaţiei întruneşte atât un acord politic, despre care a spus că “între timp a fost parcă dat uitării”, cât şi pe cel al partenerilor sociali.
“Dacă ne uităm la observaţii, vedem că, între timp, a mai avut loc o dezbatere în Camera Deputaţilor, au fost consultări şi discuţii cu societatea civilă, cu ONG-urile, lucru care făcea obiectul, din câte îmi amintesc, al observaţiilor de la CCR. Deci, s-au îndeplinit aceste procedure”, a mai arătat Flutur.