Guvernul ar putea demara azi procesul înființării celor doi giganți energetici

Guvernul ar putea demara azi procesul înființării celor doi giganți energetici
Publicat de CAPITAL la 12 octombrie 2011, 15:11

Procesul de înființare a celor doi giganți energetici, Hunedoara și Oltenia, care vor cuprinde SNLO și complexurile energetice, ar putea începe astăzi, potrivit lui Sorin Găman, directorul Direcţiei Generale de Resurse Minerale din cadrul Ministerului Economiei.

„Ele au toate avizele pentru a fi discutate astăzi, sunt pe ordinea de zi. Procesul de înființare ar putea începe azi”, a precizat oficialul.
Acest proces ar putea dura însă multe luni de acum, potrivit unor surse apropiate discuțiilor.
„Vor trebui convocați acționarii și vor trebui reevaluate activele companiilor respective. Discuțiile ar putea dura câteva luni, chiar dacă se dă astăzi undă verde”, au precizat sursele.
Acest proces va fi asemănător cu cel prin care s-a urmărit înființarea giganților energetici Electra și Hidroenergetica, doar că la o scară mai mică, au subliniat sursele respective.
Ministerul Economiei reia practic vechiul proces, care a eșuat, dar într-o altă formulă. De data aceasta, din cele două companii vor face parte Societatea Națională a Lignitului și complexurile energetice Turceni, Craiova și Rovinari (Oltenia), respectiv Electrocentrale Deva și Paroșeni (Hunedoara). Compania Națională a Huilei (CNH) ar putea să nu mai facă parte din Oltenia, compania intrând într-un proces dur de reorganizare, având datorii istorice de peste 150 milioane euro.

Informații articol
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.