Guvernul a decis: Ştampila nu mai e obligatorie

Guvernul a decis: Ştampila nu mai e obligatorie
Publicat de Valentin Gros la 15 iulie 2015, 16:24

Guvernul a decis miercuri eliminarea obligativităţii ştampilei pentru persoane fizice şi juridice de drept privat, informează Biroul de presă al Executivului.

"Actul normativ elimină obligativitatea aplicării ştampilei atât pe declaraţiile, cererile şi alte documentele depuse de către persoane fizice, persoane juridice de drept privat, aşa cum sunt definite în Codul civil, precum şi de către entităţile fără personalitate juridică, la instituţii sau autorităţi publice, cât şi pe documentele sau alte înscrisuri emise între aceste entităţi sau persoane. Regula nu se aplică persoanelor juridice de drept public care vor aplica ştampila pe documentele emise de către acestea, conform regulilor aplicabile în prezent. Măsura are scopul să reducă birocraţia şi să simplifice regulile administrative", precizează sursa citată. 

Guvernul a aprobat miercuri ordonanţa privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative.

AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.