Guvernul elen a angajat Deutsche Bank şi National Bank of Greece pentru a consilia vânzarea PAP, cea mai mare companie de pariuri din Europa, evaluată la 1,5 miliarde de euro la actualul preţ de pe piaţă.

"Comitetul interministerial de restructurare şi privatizare a selectat consilierii pentru a accelera programul de privatizare şi de vânzare a proprietăţilor statului", se arată într-o declaraţie a Ministerului de Finanţe de la Atena.

Guvernul a numit 15 consultanţi, printre care se află HSBC, BNP Paribas, Credit Suisse, Ernst and Young, Rothschild & Sons şi Citigroup Inc, pentru 15 proiecte diferite de privatizare.

În luna mai 2010, Grecia a evitat intrarea în incapacitate de plată numai după ce a împrumutat de urgenţă 110 miliarde de euro de la UE şi Fondul Monetar Internaţional. În schimbul acestor bani, statul elen s-a angajat să demareze un amplu program de privatizare, pentru a obţine mai multe venituri la buget şi pentru a depăşi criza datoriilor.

La ora actuală, Grecia se confruntă cu cea mai mare datorie publică din Uniunea Europeană.

Statul elen s-a angajat anul trecut să privatizeze căile ferate, compania de furnizare a apei, precum şi proprietăţi imobiliare, pentru a obţine 50 miliarde de euro (71 miliarde de dolari) din vânzarea activelor de stat şi concesiuni, în următorii cinci ani. În perioada 2011-2013, Grecia intenţionează să obţină din privatizări 15 miliarde de euro.

Analiştii apreciază că strategia Greciei de a vinde companiile care au pierderi este una rezonabilă, fiind o decizie înţeleaptă să mai aştepte, în speranţa că pieţele îşi vor reveni, înainte de a scoate la vânzare activele mai profitabile.

Guvernul de la Atena deţine active imobiliare importante, în special în sectorul turismului, însă vânzarea acestora ar putea fi inacceptabilă din punct de vedere psihologic pentru populaţia Greciei. O soluţie ar putea fi închirierea acestor active.

De asemenea, statul elen deţine o participaţie de 20% în OTE, proprietarul Romtelecom, cea mai mare companie de telecomunicaţii din Balcani.
Sursa: Agerpres