România accelerează tranziția energetică prin 2.751 MW regenerabili
România se pregătește pentru o extindere semnificativă a capacităților de producție a energiei regenerabile. Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat finalizarea licitației pentru a doua rundă de proiecte finanțate prin mecanismul Contracte pentru Diferență (CfD), care va aduce încă 2.751 MW în sistem, din surse fotovoltaice și eoliene.
„Încă 2751 MW noi capacităţi de producţie de energie vor fi realizate prin mecanismul CfD (Contracte pentru Diferenţa), cu finanţare europeană obţinută de noi anul trecut. Asta înseamnă o putere instalată cât 4 reactoare noi de la Cernavodă! Fiecare MW nou înseamnă, odată cu finalizarea acestor proiecte în anii următori, facturi mai mici pentru români şi România transformată în mare exportator de energie în regiune!”, a declarat Burduja.
Fonduri europene pentru energie „ieftină și curată”
Potrivit fostului ministru, trei miliarde de euro sunt fonduri europene obţinute exclusiv pentru mecanismul CfD, care au scopul de a construi noi parcuri fotovoltaice şi eoliene în România, „energie ieftină şi curată”.
„Anul trecut, am organizat prima licitaţie CfD şi am semnat contracte pentru 1528 MW eolian şi solar. Acea primă rundă a fost un succes, atribuindu-se toată capacitatea scoasă la licitaţie, iar preţurile minime au fost cu 35-40% mai mici faţă de preţurile maximale de exercitare. (…) În 12 mai, cu aproximativ o lună înainte de încheierea mandatului, am lansat a doua licitaţie, iar astăzi avem rezultatele. 1488 MW noi în parcuri fotovoltaice şi 1263 MW noi în parcuri eoliene se vor construi în România în următorii ani. Rezultatul la licitaţia pentru capacităţile fotovoltaice este efectiv spectaculos, preţurile licitate de investitori fiind mai mici cu aproximativ 20% faţă de cele înregistrate anul trecut la prima licitaţie, iar cel mai mic preţ care a fost licitat este cu 50% mai mic faţă de preţul maximal! Sunt rezultate care ne-au depăşit aşteptările (…) Succesul acestor două runde, din care vor rezulta 4279MW noi pentru energia României, confirmă că nu m-am luptat degeaba cu toţi cei care voiau să anulăm acest mecanism de investiţii, cu bani europeni”, a precizat Burduja.

O soluție apreciată de investitori
Burduja a subliniat că mecanismul CfD „s-a dovenit a fi o soluţie corectă, apreciată de investitori” şi că acesta „răspunde aşteptărilor acestora, cu un preţ fix de vânzare pentru energia electrică produsă în noile capacităţi, pentru 15 ani”.
„Iar pentru noi, consumatorii de energie electrică, aceste contracte înseamnă drumul spre o energie sigură, ieftină şi curată. Am spus-o de nenumărate ori: singura soluţie pentru a avea preţuri mici la energie este să investim masiv în noi capacităţi de producere. În 2024 am pus în funcţiune noi capacităţi de producere mai mult decât s-au pus în 8 ani dinainte la un loc. Iar la stocare, aproape inexistentă la începutul mandatului meu, am avut o creştere fulminantă, de 25 de ori, de la 16 MWh la 404,9 MWh. Asta este calea de urmat şi pe mai departe, iar roadele se vor vedea din plin în următorii ani!”, a adăugat acesta.
Fostul ministru i-a felicitat pe cei implicați în proiecte și le-a transmis un mesaj optimist pentru viitor:
„Le urez succes în etapa de execuţie”.
Postarea inițială a lui Sebastian Burduja
Sebastian Burduja a anunțat pe Facebook rezultatele celei de-a doua runde a mecanismului Contracte pentru Diferență (CfD), prin care România urma să adauge încă 2.751 MW din surse regenerabile, echivalentul a patru reactoare nucleare. Cu o finanțare europeană de 3 miliarde de euro, proiectele vizau producerea de energie ieftină și curată, cu scopul de a reduce facturile și de a consolida poziția țării ca exportator regional de energie.
„PROMISIUNE ÎNDEPLINITĂ: A DOUA RUNDĂ CfD – SUCCES DEPLIN
Încă 2751 MW noi capacități de producție de energie vor fi realizate prin mecanismul CfD (Contracte pentru Diferența), cu finanțare europeană obținută de noi anul trecut. Asta înseamnă o putere instalată cât 4 reactoare noi de la Cernavodă! Fiecare MW nou înseamnă, odată cu finalizarea acestor proiecte în anii următori, facturi mai mici pentru români și România transformată în mare exportator de energie în regiune!
Când am preluat Ministerul Energiei am promis să revitalizez investițiile, după foarte mulți ani de stagnare, și să atragem bani europeni fără precedent pentru sectorul energetic. Așa am ajuns ca, după 2 ani de activitate zi de zi în minister, când am făcut bilanțul, să centralizăm 14 miliarde de euro fonduri nerambursabile, la care se adaugă cofinanțările beneficiarilor, probabil peste 25 miliarde de euro în total — bani pe care i-am pus să lucreze pentru dezvoltarea energetică a țării.
3 miliarde de euro sunt fonduri europene obținute exclusiv pentru mecanismul CfD (Contracte pentru Diferență), care au scopul de a construi noi parcuri fotovoltaice și eoliene în România. Energie ieftină și curată. Anul trecut am organizat prima licitație CfD și am semnat contracte pentru 1528 MW eolian și solar. Acea primă rundă a fost un succes, atribuindu-se toată capacitatea scoasă la licitație, iar prețurile minime au fost cu 35-40% mai mici față de prețurile maximale de exercitare.
Am promis atunci că nu ne oprim și că vom organiza a doua rundă de licitație. Și ne-am ținut de cuvânt. În data de 12 mai, cu aproximativ o lună înainte de încheierea mandatului, am lansat a doua licitație, iar astăzi avem rezultatele. 1488 MW noi în parcuri fotovoltaice și 1263 MW noi în parcuri eoliene se vor construi în România în următorii ani. Rezultatul la licitația pentru capacitățile fotovoltaice este efectiv spectaculos, prețurile licitate de investitori fiind mai mici cu aproximativ 20% față de cele înregistrate anul trecut la prima licitație, iar cel mai mic preț care a fost licitat este cu 50% mai mic față de prețul maximal! Sunt rezultate care ne-au depășit așteptările.
Asta înseamnă transparență, concurență pe bune, licitații corecte. Asta înseamnă să îți asumi să faci lucruri care nu s-au mai făcut niciodată în România, așa cum este mecanismul CfD. Succesul acestor două runde, din care vor rezulta 4279MW noi pentru energia României (!!!), confirmă că nu m-am luptat degeaba cu toți cei care voiau să anulăm acest mecanism de investiții, cu bani europeni.
Se dovedește că este o soluție corectă, apreciată de investitori, și care răspunde așteptărilor acestora, cu un preț fix de vânzare pentru energia electrică produsă în noile capacități, pentru 15 ani de zile. Iar pentru noi, consumatorii de energie electrică, aceste contracte înseamnă drumul spre o energie sigură, ieftină și curată.
Am spus-o de nenumărate ori: singura soluție pentru a avea prețuri mici la energie este să investim masiv în noi capacități de producere. În 2024 am pus în funcțiune noi capacități de producere mai mult decât s-au pus în 8 ani dinainte la un loc. Iar la stocare, aproape inexistentă la începutul mandatului meu, am avut o creștere fulminantă, de 25 de ori, de la 16 MWh la 404,9 MWh. Asta este calea de urmat și pe mai departe, iar roadele se vor vedea din plin în următorii ani!
Felicit investitorii care au câștigat și le urez succes în etapa de execuție. Voi urmări cu drag finalizarea acestor investiții fără precedent. Le mulțumesc tuturor investitorilor care au participat la licitații, pentru că și-au recăpătat încrederea în sistemul energetic din România. Doar împreună, mediul privat și stat, cu răspundere și seriozitate, putem să construim o economie puternică și competitivă. Înainte, împreună”, a scris Burduja pe Facebook.