Guvernul elen, îngrijorat că FMI ar putea impune condiţii dure în schimbul unui pachet de sprijin, vrea să amendeze înţelegerea încheiată în martie cu liderii UE pentru a ocoli implicarea financiară a Fondului, au declarat surse oficiale de la Atena pentru Market News International (MNI).

„Motivul este că, după summit, premierul elen George Papandreou a primit informaţii de la FMI privind posibilele măsuri şi reforme pe care le-ar cere Fondul în schimbul unui ajutor financiar. Măsurile sunt dure şi ar putea cauza tensiuni sociale şi politice. După aceea, mai mulţi membri ai cabinetului şi-au exprimat opoziţia faţă de contribuţia FMI”, au afirmat sursele citate, potrivit Reuters.

Atena va avea nevoie de ajutor extern

Grecia, UE şi FMI au convenit, la summit-ul liderilor Uniunii Europene din 25-26 martie, asupra unei „plase de siguranţă financiară” asigurată statului elen ca soluţie de ultimă instanţă în caz că guvernul de la Atena va avea nevoie de ajutor extern pentru a face faţă costurilor uriaşe ale datoriei de stat.

Grecia trebuie să refinanţeze, până la sfârşitul lunii mai, datorii scadente de circa 23 de miliarde de euro, însă randamentele cerute de investitori pentru a împrumuta guvernul elen au crescut puternic de la începutul anului din cauza creşterii probabilităţii unui scenariu de criză ca urmare a deficitului bugetar şi datoriei publice uriaşe.

Sursele citate de MNI au arătat că guvernul elen va căuta un mecanism european fără participarea FMI, cu un timp de răspuns mai ridicat în caz că statul cere oficial ajutor financiar extern.

„Guvernul vrea să îmbunătăţească acordul şi să elaboreze detaliile care nu au fost încă decise. Este o şansă ridicată ca Grecia să fie nevoită să ceară sprijin financiar în ultimă instanţă, în pofida tuturor declaraţiilor contrare, şi este esenţial ca termenii şi condiţiile să fie clare”, au spus sursele.

Oficialităţile elene au declarat în repetate rânduri, în ultimele luni, că Grecia nu are nevoie de un ajutor extern şi va continua să se finanţeze din piaţă. Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a afirmat săptămâna trecută că nu există semne imediate că Grecia ar avea nevoie de sprijin din afară.

Opiniile liderilor UE privind situaţia din Grecia au fost predominant divergente până la summit-ul din martie. În timp ce Franţa a făcut presiuni pentru un „acord de solidaritate” prin care statul elen să fie ajutat de ceilalţi membri ai zonei euro fără intervenţia FMI, Germania s-a opus constant unei astfel de soluţii şi a cerut condiţii dure şi participarea Fondului la orice formă de sprijin extern.

SURSA: Mediafax