Gheorghe Hagi, lecţie pentru politicieni. Cum se ridică România: „A spus-o Hagi și v-a zis-o bine!”

Gheorghe Hagi, lecţie pentru politicieni. Cum se ridică România: „A spus-o Hagi și v-a zis-o bine!”

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Cristiana Stancu la 20 decembrie 2023, 12:13

Gheorghe Hagi a răbufnit! Ce mesaj a transmis managerul tehnic al Farului Constanța, echipa campioană a României, și deținătorul majoritar al acțiunilor clubului cu același nume.

Gheorghe Hagi consideră că România trebuie să prioritizeze sportul, cultura, educația și sănătatea

Gheorghe Hagi, a susținut un discurs important din poziția sa de manager tehnic la Farul Constanța, echipa campioană a României. Amintim că el este și deținător majoritar al acțiunilor clubului.

„Regele” fotbalului românesc a adus din nou în discuție necesitatea acordării de sprijin financiar major pentru diferite sectoare sociale în țară. Printre acestea amintește sportul, cultura, educația și sănătatea.

Prin acest nou discurs, Hagi a adus încă o dată în prim-plan necesitatea implicării autorităților locale, precum și a companiilor multinaționale.

Hagi a subliniat ideea că pentru a construi o țară puternică, este esențial să facem investițiile adecvate.

Potrivit lui, contribuțiile noastre sub formă de taxe și impozite, fie ca societate, fie ca persoană, alimentează bugetele locale administrate de Primării și Consilii Județene. În contextul distribuirii acestor resurse, Hagi a subliniat importanța orientării către aspectele sociale și infrastructură.

Fostul fotbalist critică lipsa progresului în ultimii 30 de ani

Hagi a remarcat că, deși în ultimii 30 de ani lumea s-a schimbat, România nu a realizat progresele așteptate în ceea ce privește infrastructura și proiectele sociale. Potrivit lui, este nevoie ca multinaționalele să se implice în sportul românesc.

Fostul fotbalist subliniază care sunt principalele direcții în care trebuie să fie realizate investițiile, la început de an.

„Am spus ce trebuie să se facă, am înaintat și hârtii, m-am dus, dar mai mult nu am ce să fac. Nu sunt eu cel care decide, nu sunt eu ăla mare, bosul, că, dacă aș fi eu bosul, stați liniștiți că, în secunda următoare, prioritare devin sportul, cultura, educația și sănătatea. Cele trei segmente sociale.

Dacă vrei să fii o țară frumoasă și puternică, cu un statut social foarte bun, trebuie să investești. De aceea plătim taxe și impozite, ca societate sau ca persoană, de aceea Primăriile și Consiliile Județene au un buget alocat și când începe anul se împarte cozonacul. Se împarte bine și trebuie să se ducă în partea socială, în infrastructură.

Au trecut 30 de ani! În 30 de ani se schimbă lumea! O schimbi, faci ce vrei. Arabii fac în cinci ani, iar la noi au trecut 30 de ani și nu am făcut o bază sportivă. Și cum să facem sport? De sport, cultură, educație și sănătate ai nevoie, creezi oameni, care îți fac bine țării. Trebuie să avem doctori, școală. Trebuie să ne dezvoltăm și să învățăm.

Primăriile și Consiliile Județene trebuie să investească în partea socială. Iar la performanță, la echipa mare, vorbim de altceva. Acolo trebuie implicate multinaționalelor, cu 1% din cifra de afaceri. Punct. A spus-o Hagi și v-a zis-o bine. Acolo sunt banii. Multinaționalele să vină în sport, că fac bani la noi în țară”, a spus Hagi, potrivit Farul Constanța TV.

Informații articol
Despre autor
Cristiana Stancu

Jurnalistă în cadrul Capital.ro din august 2023, cu experiență de peste 6 ani în presă și content writing.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.