Totul a ieșit la iveală după ce Simona Halep a ieșit cu încă o persoană la un restaurant cu specific franțuzesc. Sportiva a vrut să le arate urmăritorilor că și-a comandat o cafea și ceva de mâncare, dar în fotografie se poate observa un detaliu destul interesant.

Mai precis, poate fi observat că aceasta nu era singură la masă, chiar dacă a doua persoană nu apare în imagine. Amintim că imaginea a apărut după ce Simona Halep a divorțat și a apelat la o intervenție de rinoplastie.

Adevărul despre Simona Halep

În altă ordine de idei, Patrick Mouratoglu a dezvăluit că tenismena era extrem de stresată. De aceea, au decis să identifice factorii care îi induceau această stare și să le elimine.

„A trebuit să fac schimbări mari, dar să continue să câștige. Simona a pierdut în turul doi la Roma și în turul doi la Roland Garros! Erau semne foarte rele. Mi-am spus că nu fac lucrurile bine. Dar nu toate lucrurile erau rele, așa că le-am păstrat pe cele bune”,  spune antrenorul.

Acesta a mai spus că Simona suferea, de asemenea, de atacuri de panică.

„A urmat atacul de panică, iar stresul o ‘omora!’. Chiar dacă progresa pe o parte, stresul îi afecta rezultatele. A trebuit să micșorez stresul și să îmi adaptez strategia. Despre asta e vorba. Rezultate îți dau un feedback. Trebuie să iei acel feedback și să îți adaptezi strategia, în fiecare zi ai oportunitatea să îți adaptezi strategia! Încrederea dintre jucătoare și antrenor este elementul cheie al acestui sport”, a declarat Mouratoglu pentru Brainz Podcast, conform ProSport.

Patrick Mouratoglu mărturisește că primul pas a fost să îi câștige încrederea Simonei Halep, lucru pe care se pare că l-a reușit cu brio.

Odată ce a început să lucreze cu antrenorul francez de origine greacă, Simona Halep a început să-i scoată din echipa sa pe toți oamenii care îi fuseseră alături până atunci. A renunțat la managerul Virginia Ruzici, iar după aceea a renunțat și la preparatorul fizic Theo Cercel. Ambii i-au fost alături româncei pe aproape toată durata carierei sale.