Planul conceput de guvernul german după 21 de ore de negocieri nu are echivalent în zona euro. Berlinul va aloca 130 de miliarde de euro timp de doi ani pentru revigorarea economiei sale. Rezultat al unui compromis între conservatori și social-democrați, planul are două componente pentru a stimula oferta și cererea.

”Vom oferi o altă perspectivă de viitor pentru următoarele generații”, a subliniat Angela Merkel, care a promis că, în ciuda contextului, fiecare tânăr aflat în căutarea unei firme pentru a-și desăvârși formarea profesională duală va putea beneficia de această formare, în special acum când rata șomajului a sărit la 6,3% în luna mai și 11 milioane de salariați se află în șomaj parțial. „Avem un plan de relansare economică, un plan pentru viitor și, firește, ne ocupăm în plus de responsabilitatea noastră pentru Europa și de dimensiunea internațională”, a adăugat Angela Merkel.

Printre principalele măsuri se remarcă reducerea cotei TVA de la 19% la 16% până la sfârșitul anului, ceea ce ar urma să coste finanțele publice 20 de miliarde, conform calculelor ministrului de finanțe, Olaf Scholz.

Familiile mai puțin avantajate vor primi un bonus unic de 300 de euro pe copil, o măsură emblematică a Partidului Social Democrat. Persoanele fizice vor beneficia de un cost mai mic al energiei electrice. Municipalitățile – investitorul public nr. 1 din țară înainte de criză – vor beneficia de un program de reducere a datoriei.

Pe de altă parte, partenerii de coaliție au amânat până în septembrie decizia privind extinderea alocației de șomaj tehnic.

Nimic pentru mașinile poluante

Industria automobilelor, un sector vital al economiei germane, cu 800.000 de angajați, a fost cel mai mare perdant al negocierilor, deoarece nu a obținut prima de casare pentru care lobby-iștii săi au luptat din greu. Achiziția unui vehicul cu motorină sau pe benzină nu va fi subvenționată de guvern, așa cum s-a întâmplat după criza din 2008-2009.

Această măsură a permis atunci, în mare parte, reluarea creșterii în industria de profil. De atunci, sectorul auto, marcat de scandalul motoarelor diesel, și-a cam știrbit imaginea, în special în fața economiei „verzi”, considerată a fi mai promițătoare pentru viitor.

Social-democrații, care s-au opus acordării de subvenții pentru mașinile poluante, s-au impus pe acest subiect în fața miniștrilor din sudul țării, unde se concentrează industria auto. Doar achiziția de vehicule ecologice va fi subvenționată. Prima pentru achiziționarea unui vehicul electric sau hibrid va fi dublată, de la 3.000 la 6.000 de euro. De asemenea, statul va investi 2,5 miliarde de euro în dezvoltarea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice, iar investitorii gata să dezvolte noi linii de producție pentru baterii auto vor putea conta pe un nou sprijin din partea statului, notează publicația belgiană L’echo.

În aceeași notă, acordul prevede acordarea de sprijin pentru eficientizarea încălzirii ecologice a clădirilor și pentru dezvoltarea de noi tehnologii.
„Vrem să ieșim din această criză cu un nou elan”, a declarat ministrul finanțelor, social-democratul Olaf Scholz.
„Bonusul pentru cumpărarea de mașini noi i-ar favoriza doar pe cei care o duc bine și nu va permite împărțirea echitabilă a costurilor crizei”.Pachetul de stimulare prezentat miercuri seara se adaugă celor 750 de miliarde de euro deja adoptate în martie. „Putem face toate acestea pentru că am economisit în ultimii ani”, a spus Olaf Scholz, care va trebui să mai acorde noi împrumuturi pe piață.

Adoptarea planului a fost precedată de dezbateri aprinse în țară, în special legate de calendar

„Din punctul meu de vedere, nu aveam nevoie de un plan de recuperare acum, când nu avem nici vaccin, nici un medicament împotriva coronavirusului și când epidemia ar putea reizbucni în orice moment”, crede economistul Oliver Holtemöller, vicepreședinte al Institutului IWH din Halle. Atâta timp cât epidemia poate reizbucni, consumatorii vor sta cu ochii pe cheltuielile lor, iar hotelurile vor continua să sufere.

Principiul ”subvențiilor – aspersor”, de care beneficiază toată lumea, inclusiv gospodăriile ocolite de criză, este, de asemenea, criticat, deoarece epidemia de coronavirus riscă să crească și mai mult inegalitatea socială din țară.