Este foarte exact. Desigur, Germania a avut practic cel mai mult de câştigat de aici. La urma urmei, erau țări periferice ale Europei mult mai active în raport cu toate celelalte monede, decât în prezent.

Deci, Germania a beneficiat de un euro mai mică decât în alte condiţii. De aici şi mediul economic relativ puternic.

Dar moneda euro nu s-a menţinut până la celălalt capăt al afacerii. Prin unificarea sistemului monetar ar fi trebuit să existe şi solidaritate. Acesta este, la urma urmei, unicul scop al unei "uniuni" monetare.

SUA beneficiază de rate ale dobânzii scăzute, starea monedei și de puterea economică prin diversificare. Europa nu are un astfel de lucru, din cauza faptului că uniunea monetară europeană nu este cu adevărat o uniune.

Este, in cel mai bun caz, un sindicat fragmentat ca și cum fiecare stat în SUA ar emite obligațiuni proprii legate de propria lor productivitate nediversificată cu risc semnificativ de faliment.

Am fost din ce în ce încrezător că aceste preobleme se vor putea regla cu timpul și vom incepe să vedem o mai mare unitate în Europa.

Problema este că nu există nici o cale de mijloc aici. Și, după cum cineva mai deștept a spus odată, “Jumătatea se face înjumătăţind”.

Problema euro este începută doar pe jumătate, astfel că nu este terminată. Și dacă nu se va încheia cu o uniune monetară completă, atunci ar putea măcar opri șarada o dată pentru totdeauna.

 

Citiţi articolul original pe Pragmatic Capitalism. Copyright 2015