Vremea s-a dat brusc peste cap! Temperaturi geroase în luna septembrie

Având în vedere temperaturile joase înregistrate în România, climatologul Roxana Bojariu a precizat, la Antena 3, că avem parte de un câmp de presiune scăzută în partea de nord-est a țării.

Așadar, structura aceasta favorizează pătrunderea aerului foarte rece în România, motiv pentru care, cu cât mergi la înălțimi mai mari, cu atât dai de temperaturi mai scăzute.

„E un context de circulație pe continentul european, în care avem un câmp de presiune scăzută în nord-estul României și chiar în atmosfera mijlocie. Avem acolo o structură care favorizează pătrunderea aerului foarte rece, direct peste teritoriul României, dinspre nord, în așa fel încât să avem o pătrundere de aer foarte rece și evident, cu cât la munte mergem la înălțimi mai mari, cu atât temperaturile sunt mai scăzute.”, spune aceasta.

Situația nu va dura prea mult

Climatologul a mai spus că situația aceasta nu va dura, fiind limitată în timp. Roxana Bojariu a reamintit că ne apropiem de sezonul rece și că strălucirea soarelui va fi din ce în ce mai mică, în timp ce temperaturile vor scădea și ele.

”E interesant că ne îndreptăm și spre sezonul rece. Astăzi este echinopțiul, deci ziua și noaptea, deocamdată sunt aproximativ egale, dar în curând vom avea pe timpul zilei o durată de strălucire a soarelui din ce în ce mai mică și temperaturile scad din ce în ce mai mult. Media lunii septembrie este cu 5-6 grade decât media lunii octombrie.

Este o temperatură mai scăzută, cam cu 6-8 grade Celsius faţă de cât ar fi normal. Este în sine un record, nu un record absolut. Am avut record absolut cu o valoare în jur de -15 grade Celsius, tot la Vârful Omu. Avem, într-adevăr o temperatură mult mai scăzută decât normalul perioadei”, a explicat Roxana Bojariu.

Alertă de ninsori și lapoviță

Avertizare ANM: Vreme deosebit de rece. Temperaturile scăzute vor fi însoțite de intensificări ale vântului. Nici bruma nu este exclusă, temperaturile minime având șanse să ajungă la limita de îngheț, în anumite zone din țară.

ANM a emis o informare meteo de ninsori și lapoviță la munte, valabilă de miercuri, ora 10.00, până joi, ora 10.00. Vremea se menţine deosebit de rece în toată țara, iar temperaturile minime coboară până la 0 grade.

Vremea va fi deosebit de rece în următoarele 24 de ore, iar la altitudini de peste 1.700 de metri se vor semnala ninsori şi lapoviţă, potrivit unei informări emise, miercuri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În intervalul 22 septembrie, ora 10:00 – 23 septembrie, ora 10:00, la munte, în general la altitudini mai mari de 1.700 de metri, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare moderate cantitativ, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali (10 – 15 l/mp), unde pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă.

Vremea se va menţine deosebit de rece în toată ţara, iar în timpul nopţii în depresiunile intramontane şi în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0 – 3 grade, favorizând izolat producerea brumei.

Sursă foto: Dreamstime