"Sancţiunea cea mai severă" faţă de Rusia ar putea fi vânzarea de petrol din rezerva strategică a Statelor Unite: "crescând oferta de piaţă, Washingtonul va fi în măsură să reducă în mod semnificativ preţul la "aurul negru" şi să diminueze astfel veniturile din petrol la bugetul rus", a declarat Soros, într-un discurs susţinut la Berlin.

Potrivit acestuia, Rusia are nevoie de un preţ al petrolului de nu mai puţin de 100 de dolari pe baril pentru a-şi echilibra bugetul. Rezerva strategică a SUA este de aproximativ 700 de milioane de barili de petrol, stocate în patru depozite în Louisiana.

Conform estimărilor Ministerului Energiei al SUA, această rezervă ar trebui să fie suficientă pentru a asigura 75 de zile de consum intern în cazul în care importurile ar fi sistate.

Săptămâna trecută, în urma unei decizii a preşedintelui Barack Obama, SUA au efectuat un "prim test" prin vânzarea a 5 milioane de barili din rezerva lor strategică. Unii experţi ruşi au calificat decizia Casei Albe drept o "sperietoare" şi o "aluzie politică" pentru a demonstra capacităţile de presiune ale administraţiei SUA privind manipularea preţului la petrol.

În prezent, Rusia este cel mai important producător de petrol din lume. Conform datelor Agenţiei ruse de statistică, în luna ianuarie, Rusia a produs 10,343 milioane de barili de petrol pe zi, faţă de 9,628 milioane de barili ale principalului său concurent – Arabia Saudită. Din totalul exporturilor Federaţiei Ruse, petrolul are o cotă 34,4%.

Aproximativ jumătate din veniturile bugetului rus (13,6 trilioane de ruble pe 2014) este asigurată din veniturile din petrol şi gaze. Prognoza oficială a preţului la petrol, prevăzută pentru bugetul pe 2014, este de 101 dolari pe baril. În acelaşi timp, bugetul rus a fost conceput în baza preţului mediu de 93 de dolari pe baril, relevă RIA Novosti.AGERPRES