Garbiñe Muguruza s-a retras din tenis

Garbiñe Muguruza, fostă numărul 1 mondial în clasamentul WTA, a făcut public, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, decizia ei de a se retrage din lumea sportului.

Muguruza a reușit să obțină în cariera sa victorii notabile, inclusiv titlul la Roland Garros în 2016 și la Wimbledon în 2017, alături de cucerirea trofeului la Turneul Campioanelor în 2021.

De la începutul anului 2023, sportiva în vârstă de 30 de ani nu a mai participat la niciun meci de tenis competitiv.

Ea a declarat că povestea ei în acest sport a fost fantastică și că și-a împlinit multe vise pe care le avea când era copil.

„A sosit momentul retragerii mele. Am ajuns până aici”, a spus ea. „Povestea mea în acest sport a fost fantastică. Am împlinit multe vise pe care le aveam când eram copil. Povestea mea a fost fantastică”.

Garbiñe Muguruza
Garbiñe Muguruza/SURSA FOTO: Wikipedia

Sportiva este mândră de reușitele sale

Ea a menționat că termenul „retragere” sună foarte puternic, având în vedere vârsta ei de 30 de ani, însă a subliniat că sunt 25 de ani de când a început să joace tenis, perioadă în care a reușit să obțină atât de multe.

Sportiva este mândră de reușitele sale și de capacitatea ei de a rezista în fața dificultăților. Un alt lucru de care se mândrește este perseverența de care a dat dovadă de-a lungul timpului.

“Cuvântul „retragere” sună foarte puternic, pentru că am totuşi 30 de ani”, a spus ea, „dar sunt 25 de ani de când am început să joc tenis, în care am reuşit atât de multe.

Mă simt mândră că am reuşit, că am rezistat atunci când îţi stabileşti un obiectiv rezistând în momentele dificile, dar şi în cele bune, asta este fără îndoială ceea ce mă face să mă simt cea mai mândră”, a mai afirmat Muguruza.

Garbiñe Muguruza nu a mai jucat din februarie 2023

Garbiñe Muguruza a fost afectată de mai multe accidentări în ultimele sezoane. Drept urmare, nu a mai participat la niciun meci.

Ea a explicat că a luat decizia în mod gradual, iar acele luni de pauză au fost esențiale.

De asemenea, a mai spus că a primit pauza cu brațele deschise.

„Am luat decizia încetul cu încetul. Aceste luni au fost esenţiale. Am primit cu braţele deschise această pauză. În fiecare zi mă simţeam mai bine şi nu mi-a fost dor de disciplina şi dificultatea vieţii pe care o aveam înainte. A fost progresiv şi ceea ce îmi doresc cel mai mult este să mă uit la următorul meu capitol şi nu atât la cel din tenis pe care îl ştim deja”, a mai spus ea.

Ea a afirmat că cel mai bun moment al carierei sale este finala de la Wimbledon.

Aceasta a mai explicat că au fost multe momente importante în carieră. Totuși, cel mai impresionant este câștigarea turneului de la Wimbledon. Pentru ea, acela este locul unde a început istoria tenisului.