Numărul cererilor de insolvenţă din industria de prelucrare a cărnii a explodat în ultima vreme. Motivul principal îl reprezintă întârzierile mari ale plăţilor către furnizori. Blocajul financiar revine în forţă.

Trei parteneri de afaceri ai Principal Company, producătorul mezelurilor Matache Măcelaru’ şi Salonta, parte din grupul de firme Murfatlar, au depus recent la Tribunalul Prahova cererea de declanşare a insolvenţei companiei. Nu este un caz singular, ci doar cel mai cunoscut nume din lista tot mai mare a producătorilor şi procesatorilor de carne care întâmpină dificultăţi cu lichidităţile. De fapt, aceasta este şi explicaţia pe care o dau reprezentanţii Principal Company: „Într-adevăr, avem de recuperat bani din piaţă, la fel cum şi avem de dat. În niciuna din situaţii însă nu considerăm că este vorba despre rea-voinţă. Mai mult decât atât, am purtat discuţii în acest sens pentru reeşalonarea acestor datorii, majoritatea lor finalizate“, spune Laura Muşat, PR Manager. Principal Company datorează sume mai mari de 100.000 de euro fiecăruia dintre cei trei furnizori – Progeraz, Avalon Foods şi Pacovis România. La sfârşitul anului 2008,  Principal Company a raportat o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro.

Falimente cerute şi pentru 10.000 de euro

178-38318-22_mezeluri2_39.jpgÎnsă situaţiile de acest tip se întâlnesc la tot pasul în industria de prelucrare a cărnii (şi nu numai), în unele cazuri ajungându-se la faliment. „Pe piaţa cărnii, scăderile de vânzări şi de profit au fost dramatice, iar acum, fenomenul de reaşezare a pieţei este la un nivel fantastic“, spune Sorin Minea, directorul producătorului Angst. Acesta subliniază însă faptul că piaţa neagră a înregistrat o creştere puternică în ultimele luni. „Piaţa neagră a depăşit cu mult 50%, iar jucătorii care au încercat să reziste sunt într-o situaţie dramatică. Au scăzut vânzările din supermarketuri, care au crescut însă taxele, iar colaborarea cu magazinele mici se face la negru. Mai mult, „cei  care erau în plin proces investiţional nu au mai avut bani să-şi plătească creditorii şi au intrat în insolvenţă“, adaugă Minea.

Însă bomboana pe colivă a fost pusă de greva din justiţie. Asta pentru că, în momentul de faţă, toate cererile de declanşare a procedurii de insolvenţă sunt blocate, situaţie de care unele firme încearcă să profite.

Greva justiţiei amână insolvenţa

„Este o strategie de business, sunt mulţi manageri care lasă unele datorii să se acumuleze, plătind facturile în mod preferenţial, considerând benefică această abordare. Noi am cerut insolvenţa ca back-up“, spune Iulian Urban de la Urban & Asociaţii, casă de avocatură ce reprezintă mai multe firme din sectorul producţiei de carne care încearcă să recupereze datorii. „Nu e rea-voinţă decât în momentul în care banii nu sunt scoşi din firmă pentru plata altor parteneri de afaceri, ci pentru a fi folosiţi în interes personal de administrator“.

Potrivit lui Sorin Minea, şi producătorul Medeus întâmpină dificultăţi financiare. De asemenea, Stenyon Giurgiu a cerut declanşarea procedurii de insolvenţă după ce a acumulat datorii de trei milioane de euro. Athena Meat Trading, o companie înregistrată în Luxemburg, are de recuperat de la firme din România circa 250.000 de euro, iar Progeraz Bucureşti, alături de producătorul Carmistin Mizil, a solicitat insolvenţa Casco Distribution, o altă companie parte a grupului Murfatlar. „Într-o situaţie economică favorabilă, motivele care duc la apariţia acestor probleme ar fi fost parţial acoperite din credite bancare, parţial din vânzări. În prezent, consumul a scăzut, iar creditele sunt extrem de greu de obţinut, lucruri care inerent vor continua să genereze situaţii de acest fel în toate pieţele afectate“, mai spune Laura Muşat. Cum se traduce această situaţie pentru consumator? Marfă de calitate mai slabă, din cauza comerţului ilicit, care va atrage tot mai multe companii, conchide Sorin Minea.

178-38319-22_sorinminea_39_c.jpgSunt câteva firme care au crescut şi care, întâmplător sau nu, sunt liderii nerecunoscuţi ai pieţei negre.
Sorin Minea, director general Angst

Statistici falimente

În industria alimentară şi a băuturilor s-au înregistrat, în prima jumătate a anului, 365 de insolvenţe, reprezentând 3,5% din total. La nivelul întregii economii autohtone, numărul falimentelor a crescut cu circa 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008. Analiştii Coface au observat şi o creştere a întârzierilor la plata furnizorilor – termenele medii de plată se situează între 90 şi 120 de zile, în anumite sectoare fiind chiar mai mari, iar prelungirea acestui blocaj financiar conduce inevitabil la intrarea în insolvenţă a unui număr tot mai mare de companii.