Gafă de şcolar a ministrului Şova

Gafă de şcolar a ministrului Şova
Publicat de CAPITAL la 30 septembrie 2013, 16:39

Aflat la audieri la Comisia specială pentru Roșia Montană, ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, a uitat cât este taxa pe valoare adăugată în România, scrie evz.ro

"Achiziţia de aur de pe piaţa internă presupune plata taxei pe valoare adăugată. Este o livrare de bun şi de aceea. Dacă statul român optează pentru primirea cotei care i se cuvine din profit, în loc să primească redevenţă, vrea să primească aur, atunci se dă cantitatea de aur la preţul de pe bursă, plus TVA. Adică dacă iei în natură pierzi 19 la sută că trebuie să ajungi la 6 la sută din valoarea producţiei. Deci pierzi 19 la sută din ceea ce ai lua dacă iei bani", a spus Dan Şova, în cadrul comisiei, potrivit gandul.info.
Preşedintele Comisiei, pesedistul Darius Vâlcov, l-a corectat pe Şova, amintindu-i că în România TVA-ul este de 24 la sută.
"Mă gândeam la vremurile bune, când TVA-ul era de 19 la sută (…)Vom încerca, pe viitor, să readucem TVA-ul la 19 la sută", a încercat să o dreagă Șova.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.