Gabriela Firea respinge acuzațiile legate de afișele electorale: Mă acuză de lucruri inventate

Gabriela Firea respinge acuzațiile legate de afișele electorale: Mă acuză de lucruri inventate

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin

Publicat de Valentina Drăgoi la 8 septembrie 2020, 19:15
Din cuprinsul articolului

Mai sunt câteva săptămâni până la alegerile locale, iar cursa pentru Primăria Capitalei este din ce în ce mai strânsă față de alte orașe mari din țară. De această dată, Gabriela Firea vine cu noi precizări privind acuzațiile legate de afișele electorale.

Pentru a clarifica întreaga situație, Primarul general, Gabriela Firea, a transmis, marţi, un comunicat de presă în care respinge ferm acuzaţiile de încălcare a legii pe durata campaniei electorale.

Gabriela Firea susține că liberalii o acuză de ”lucruri inventate”, iar cel mai probabil acest lucru se datorează faptului că aceștia ”nu cunosc legea” sau se folosesc de ”cele mai josnice metode” pentru a o discredita în cursa pentru Primăria Capitalei.

“PNL mă acuză de lucruri inventate, aşadar ori nu cunoaşte legea, ceea ce e puţin probabil, ori foloseşte cele mai josnice metode în încercarea de a mă discredita. PNL Bucureşti mă acuză că nu am stabilit locurile speciale pentru afişaj electoral, atribuţie care însă ţine de sectoare. Cum să numeşti această atitudine, dacă nu fake-news şi încercare de dezinformare publică?

Subliniez: emiterea dispoziţiilor cu privire la aceste locuri nu este atributul primarului general, ci al primarilor de sector. Chiar prefectul, care este reprezentantul Guvernului în teritoriu, a solicitat acest lucru primarilor de sector din Bucureşti. Tocmai Guvernul PNL, care este, conform legii, responsabil de organizarea alegerilor locale la nivel naţional, nu cunoaşte acest lucru? ”, a transmis, Firea, în comunicatul de presă.

Au fost emise dispozițiile

Totodată, Firea a mai subliniat faptul că toţi primarii de sector au emis dispoziţiile prin care au stabilit aceste amplasamente.

”Este încă o dovadă că acest Guvern nu vine cu soluţii pentru rezolvarea problemelor reale, ci doar cu acuzaţii la adresa adversarilor politici, în încercarea de a câştiga capital de imagine”, a mai afirmat Firea.

Reacția primarului general survine după ce reprezentanţii PNL Bucureşti au anunţat marţi că au sesizat Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti, după ce Gabriela Firea a refuzat să emită, la aproape două săptămâni de la începerea campaniei electorale, dispoziţia de primar prin care sunt stabilite locurile unde urmează să fie amplasate panourile pentru afişat electoral, potrivit legii.

Sursă foto: INQUAM George Călin

Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.