Gabriela Firea a primit vestea chiar acum. Ce va trebui să facă fostul ministru al Familiei (SURSE)

Gabriela Firea a primit vestea chiar acum. Ce va trebui să facă fostul ministru al Familiei (SURSE)

SURSA FOTO: Facebook, Gabriela Firea

Publicat de Leonard Bădilă la 19 martie 2024, 15:36

Gabriela Firea şi Sebastian Burduja vor fi coordonatori politici ai campaniei PSD-PNL pe Capitală. Liderii Organizaţiilor PSD şi PNL Bucureşti au fost propuși recent, potrivit unor informații apărute recent.

Așadar, Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, au fost propuşi de coaliţie coordonatori politici ai campaniei PSD-PNL pe Capitală, conform informațiilor publicate de News.

Gabriela Firea şi Sebastian Burduja au fost propuși în şedinţa de marţi

Decizia a fost luată în şedinţa coaliţiei de marţi, 19 martie, de la Palatul Victoria. În cadrul ședinței au participat liderii organizaţiilor de Bucureşti din ambele partide.

Astfel, Gabriela Firea şi Sebastian Burduja vor fi coordonatori politici ai campaniei PSD-PNL pe Capitală.

Potrivit sursei menționate, anunţarea candidaţilor PNL şi PSD pe Capitală ar urma să aibă loc după validarea propunerilor în forurile de conducere ale celor două formaţiuni.

PSD şi PNL au ales candidatul unic care se va înfrunta cu Nicușor Dan pentru postul de primar general al Capitalei

Amintim că coaliţia de guvernare formată din PSD şi PNL a ajuns la un acord. Este vorba despre candidatul unic care se va înfrunta cu Nicușor Dan pentru postul de primar general al Capitalei.

Numele acestuia nu a fost încă anunţat, după ședința ce a avut loc luni, 18 martie. În schimb, purtătorul de cuvânt al PSD a confirmat că va exista un candidat unic pentru Primăria Capitalei.

Sebastian Burduja
SURSA FOTO: Facebook, Sebastian Burduja

Nicolae Ciucă a declarat că sprijină candidatura lui Sebastian Burduja la Primăria Sectorului 1

În altă ordine de idei, Nicolae Ciucă și-a exprimat luni sprijinul pentru candidatura lui Sebastian Burduja la Primăria Sectorului 1.

Aceasta este susținută nu doar de el, ci și de cetățenii sectorului, a susținut șeful PNL.

Ciucă a susținut și că Sebastian Burduja este „o opțiune excelentă” pentru Sectorul 1, bazându-se pe datele obținute din sondajele care l-au plasat pe acesta în fruntea preferințelor cetățenilor sectorului.

„Sebastian Burduja este o variantă foarte bună pentru Sectorul 1 și nu pentru că o spun eu ci pentru că o spun cetățenii din Sectorul 1 care l-au recomandat în sondajele pe care le-am făcut ca fiind acea persoană care poate să îi reprezinte în primăria Sectorului 1”, a spus Ciucă.

În ceea ce privește candidatura lui George Tuță, anunțată anterior pentru PNL la Primăria Sectorului 1, Nicolae Ciucă a menționat că vor fi purtate discuții cu fiecare dintre candidați. Decizia finală va fi luată pe baza datelor obținute din sondaje și a discuțiilor interne din partid.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.