Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) vrea să majoreze dimensiunile de gabarit maxime admise pentru camioanele care transportă vehicule, astfel încât să poată încărca zece automobile, pentru a reduce cheltuielile de transport de la producător la beneficiar, în contextul crizei, informează Mediafax.

„Având în vedere condiţiile actuale de criză economică, în ideea de a reduce cheltuielile de transport ale autovehiculelor noi de la producător la beneficiar şi, implicit, costurile pe unitatea de produs, considerăm că este oportună majorarea dimensiunilor de gabarit maxime admise pentru trenurile rutiere destinate transportului de vehicule, astfel încât acestea să poată transporta zece vehicule simultan”, se arată într-un proiect de ordin de ministru, elaborat de MTI, care va modifica ordinul 245/2008 privind aprobarea unor tarife aplicate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Astfel, a fost introdus un punct nou, care prevede ca vehicule specializate pentru transportul de maşini care depăşesc cu 0,01-0,15 metri înălţimea maximă admisă sau înălţimea înscrisă în autorizaţia specială de transport să nu fie tarifate sau amendate.

De asemenea, pentru acelaşi gen de autovehicule, care au înălţimea de 4,01-4,15 metri, inclusiv, se va elibera aviz prealabil de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România pentru cunoaşterea de către operatorul de transport a traseului de parcurs şi pentru asigurarea siguranţei rutiere.

Totodată, pentru camioanele destinate transportului de vehicule nu se va elibera autorizaţie specială de transport până la lungimea de 21,15 metri inclusiv, şi nu până la 20,75 metri, ca în prezent.

O altă modificare se referă la eliberarea autorizaţiilor speciale de transport, amendarea şi netarifarea autovehiculelor care depăşesc masa maximă admisă pe axă şi a masei totale sau a maselor pe axe, dacă depăşirea este de până la 4% pentru masa pe axă simplă, dublă şi triplă (faţă de 3% în prezent) şi de până la 5% pentru masa totală (comparativ cu 4%).

„Având în vedere că axa roţilor directoare nu este întotdeauna încărcată la limita maximă de încărcare admisă, o redistribuire a acestei mase, dar şi elemente legate de precizia de cântărire conduc la depăşiri de masă totală mai puţin controlabile” se mai arată în proiectul de act normativ.

Sursa: MEDIAFAX