UPDATE. 22 de persoane blocate într-o pensiune vor fi evacuate succesiv cu ajutorul unui elicopter

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că în prezent 22 de persoane izolate într-o pensiune din localitatea Neagra, județul Suceava, vor fi evacuate succesiv cu ajutorul unui elicopter trimis în zonă.

De asemenea, alte aproximativ 20-30 de persoane blocate în locuințe din cauza inundațiilor vor fi evacuate cu troliul, în funcție de deciziile piloților și ale echipajelor de salvatori aflați la fața locului.

„La acest moment se lucrează şi în judeţul Neamţ şi în Suceava, mai ales în zona localităţii Neagra, din judeţul Suceava. Am mobilizat deja primul elicopter, va sosi în câteva minute acolo, din informaţiile mele, era la 10 minute distanţă. Şi mai sunt pregătite încă două elicoptere, sunt probleme cu condiţiile meteo de trecere în unele zone, dar va ajunge acolo cel puţin încă un elicopter care va asista la evacuare.

Avem 22 de persoane izolate într-o pensiune, însă există loc de aterizare şi atunci vor fi evacuate pe rând cu elicopterul din zona respectivă”, a anunțat acesta la Digi24.

Potrivit șefului DSU, în baza informațiilor primite de la inspectorul șef din județul Suceava, mai există câteva persoane, „poate chiar în jur de 20-30”, care au rămas în locuințele lor și nu pot să se autoevacueze din cauza apelor.

„Şi acolo s-ar putea, depinde cum vor decide piloţii şi echipele de acolo, să fie ridicaţi cu troliul şi evacuaţi din zonă. Mai ales, fiind sub cod, să nu ne trezim cu încă o situaţie şi oamenii să nu fie evacuaţi. În rest, în cursul nopţii, s-a lucrat permanent. Am fost în legătură directă cu echipele, pentru a ne asigura că intervenţiile se fac prompt şi acolo unde este nevoie”, a afirmat el.

Arafat a mai precizat că în zonă au fost mobilizate numeroase forțe, iar în cursul zilei de luni acestea vor fi suplimentate pentru a se face tot posibilul ca toți oamenii să fie evacuați. Ulterior, în zonele unde pericolul va dispărea, echipele de intervenție vor sprijini localnicii în curățarea locuințelor și gospodăriilor, astfel încât „lumea să se poată întoarce”.

„Acolo unde ne așteptăm la probleme, să evacuăm și să fim siguri că oamenii nu sunt în calea pericolului”, a spus acesta.

Totodată, șeful DSU a explicat că în prezent planul prevede folosirea a trei elicoptere pentru evacuarea persoanelor izolate din cauza inundațiilor.

„Primul soseşte în câteva minute şi, în baza informaţiilor pe care le avem, vom decide ce mai trimitem acolo şi dacă mai trimitem acolo. Depinde de ce decid şi de ce ne informează colegii care intervin”, a declarat el.

Șeful DSU a declarat că, potrivit informațiilor disponibile până în prezent, nu au fost emise alte alerte, însă a subliniat că situația este în continuă evoluție și se poate modifica în orice moment.

”Problema noastră sunt, în mod deosebit, alertele now casting, care vin şi care au un impact major şi s-a văzut asta în mai multe zone din ţară deja. Eu sper totuşi să reuşim să evacuăm cât mai mulţi şi să nu fie nicio problemă”, a afirmat Arafat.

El a menționat că, în afară de persoana găsită decedată prin înec, nu există alte victime rănite, conform informațiilor pe care le deține în prezent, însă a subliniat că „situația este dinamică” și că „datele se pot schimba”.

„Sunt sute de pompieri care acţionează. Avem într-o zonă 140 de pompieri, în alta zonă mai avem iarăşi peste 100 de pompieri, deci sunt deja echipaje şi încă la nevoie şi s-a dat indicaţia inspectorilor şefi şi prefecţilor ca la nevoie să solicite forţe sau echipamente.

S-au trimis motopompe, s-a trimis tot ce trebuie pentru a interveni pentru scoaterea apei, dar acum, mai ales în zona Suceava, în zona Neagra, foarte important pentru noi este să scoatem populaţia care poate fi expusă mai departe riscului din zona respectivă, cât avem cod la nivelul judeţului Suceava”, a spus șeful DSU.

Știre Inițială

25 de localități afectate de furtuni în ultimele 24 de ore

25 de localități afectate de furtuni în ultimele 24 de ore. Conform datelor furnizate de IGSU, în urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, 25 de localităţi din nouă judeţe ale ţării — Alba, Arad, Argeş, Botoşani, Harghita, Hunedoara, Neamţ, Suceava şi Vâlcea — s-au confruntat cu diverse efecte cauzate de ploi abundente, viituri şi vânt puternic. În aceste zone, echipele de intervenţie au fost mobilizate pentru a evacua apa acumulată din două locuinţe, patru curţi, un beci, şapte anexe gospodăreşti şi trei străzi.

Totodată, au fost înlăturate elemente de construcţie desprinse de pe acoperişurile a trei clădiri, iar 25 de copaci şi cinci stâlpi de electricitate doborâţi au fost curăţaţi pentru a elibera drumurile şi a evita eventuale pagube suplimentare. Ca urmare a acestor evenimente, două autovehicule au fost avariate.

25 de localități afectate de furtuni în ultimele 24 de ore. În judeţele Suceava şi Neamţ au avut loc inundaţii importante, cauzate de revărsarea pâraielor Dârmoxa şi Neagra în Suceava, precum şi a râului Bistriţa în Neamţ. Un număr semnificativ de gospodării au fost afectate, însă evaluarea precisă a pagubelor este în curs de desfăşurare.

În județul Suceava, o persoană a fost găsită decedată în albia pârâului Neagra

25 de localități afectate de furtuni în ultimele 24 de ore. În localitatea Neagra, o persoană a fost găsită decedată în albia pârâului Neagra, însă accesul către aceasta este dificil din cauza viiturii care izolează zona.

La Broșteni, patru persoane au fost surprinse de viitură, cauzată de ieșirea din matcă a pâraielor Dârmoxa și Neagra, afluenți ai râului Bistrița. Aceste persoane au fost salvate de echipele de intervenție, în timp ce alte 16 persoane s-au autoevacuat preventiv, fiind relocate la rude sau în căminul cultural din localitate.

În localitatea Dârmoxa, o persoană a fost prinsă de apele revărsate ale pârâului cu același nume, însă a fost salvată la timp de echipele de intervenție, mai precizează IGSU.

La Ostra, patru persoane au fost evacuate preventiv dintr-o locuință inundată și relocate în siguranță la rude, cu sprijinul autorităților locale.

De asemenea, pe DN 17B, în apropierea localității Broșteni, traficul rutier a fost temporar afectat din cauza apei pluviale acumulate și a aluviunilor depuse pe carosabil. În plus, circulația pe DJ 209A, între localitățile Găinești și Slatina, rămâne blocată. Echipe specializate intervin la fața locului pentru a degaja drumurile și pentru a permite reluarea circulației cât mai curând posibil.

Pagube serioase în mai multe localități din județul Neamț

25 de localități afectate de furtuni în ultimele 24 de ore. Inundațiile au cauzat pagube serioase în localitățile Farcașa, Borca și Poiana Teiului, ca urmare a instituirii codului roșu hidrologic pe râul Bistrița.

Pentru a proteja populația din zonele cu risc ridicat, autoritățile au decis evacuarea preventivă a 890 de persoane. Dintre acestea, 760 sunt din Farcașa, 100 din Borca și 30 din Poiana Teiului. Cei evacuați au fost relocați fie la rude, fie în spații puse la dispoziție de autoritățile locale.

În acest moment, pompierii din județele Suceava și Neamț acționează pentru evacuarea apei din mai multe gospodării afectate, iar situația este în continuă evoluție.

Raed Arafat, despre situația din județele Suceava și Neamț

Luni, secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a vorbit despre impactul inundațiilor din județele Suceava și Neamț, precum și despre intervenția salvatoare a pompierilor.

„În cursul nopții, am fost în legătură continuă cu colegii de la Suceava și Neamț și cu dl ministru. Au fost evacuate peste 900 de persoane, din Neamț în jur la 850 dintre ele, din localitățile afectate din Neamț sau care erau în risc să fie afectate major din cauza viiturii care venea pe râul Bistrița.

La acest moment, intervenții au loc în ambele județe și intervențiile de azi vor fi pentru curățarea zonei, scoaterea apelor din locuințele afectate. Numai în Neamț, conform raportului primit de la colegii de acolo, sunt peste 240 de gospodării unde a intrat apa și va trebui sprijinită populația de către pompieri.

Sunt în curs de realizare manevre ce vor duce pompieri, echipaje și echipamente suplimentare, inclusiv macarale, în județul Suceava, pentru a ajuta populația și a reface situația cât mai aproape de normalitate”, a declarat șeful DSU, în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, a declarat el la B1 TV.

Raed Arafat
SURSA FOTO: Dreamstime

Șeful DSU a adăugat:

„O singură persoană, din păcate, a fost găsită decedată în județul Suceava, în această dimineață. În rest, multe persoane salvate de către pompieri și literalmente salvate, în sensul că au fost scoase din poduri și evacuate sau evacuate după ce au fost prinse între ape, cum se spune, în zone izolate și au fost salvate de pompieri, așa că bilanțul putea fi mult mult mai rău, dar colegii noștri au intervenit prompt și profesionist sub astfel de fenomene, că s-a lucrat chiar când fenomenele erau în desfășurare”.

Arafat a mai precizat că, pe parcursul nopții, apele râului Bistrița au început să scadă.

„Noi am continuat evacuarea că nu se asumă niciun risc când știi că apele au ajuns la o cotă istorică”, a spus acesta.