Numărul de noi cazuri de infectare cu coronavirus a depăşit pragul de 30.000 în Franţa, în ultimele 24 de ore.

Astfel, numărul total de cazuri confirmate a ajuns la 30.621. În ultimele 24 de ore, au decedat 88 de persoane, iar bilanţul total, de la începutul epidemiei, ajunge, în contextul lansării testelor pe scară mare, la 33.125.

Locuitorii din Paris şi alte opt oraşe franceze unde se instituie începând de vineri noaptea interdicţie de circulaţie între orele 21:00 şi 06:00 îşi vor putea părăsi locuinţele numai dacă au asupra lor documente justificative, a declarat joi prim ministrul francez Jean Castex, potrivit presei internaționale.

20 de milioane de oameni afectați

Circa 12.000 de poliţiştii urmează să fie mobilizaţi pentru aplicarea acestei măsuri de prevenire a agravării epidemiei de COVID-19, valabilă în Franţa timp de patru săptămâni, cu posibilitatea prelungirii.

Carantina va afecta circa 20 de milioane de oameni, în afară de Paris, vizate fiind orașele Lille, Lyon, Aix-Marseille, Grenoble, Montpellier, Saint-Etienne, Rouen şi Toulouse.

Vorbind la o conferinţă de presă, Jean Castex a mai precizat că, timp de cel puţin şase săptămâni, pe întreg cuprinsul Franţei vor fi din nou interzise petrecerile private şi nunţile.

Premierul francez a insistat că noile restricţii sunt necesare ca urmare a degradării situaţiei sanitare în ultimele 10 zile, dând exemplul capitalei Paris, unde locurile la ATI sunt ocupate în proporţie de 46%.

”Trebuie să punem frână răspîndirii virusului”

Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat că va fi impusă carantina nocturnă între orele 21.00 şi 06.00, în nouă metropole în scopul stopării celui de-al doilea val al pandemiei COVID-19.

”Trebuie să acţionăm. Trebuie să punem frână răspîndirii virusului“, a spus Macron. El a anunţat că oricine încalcă restricţiile de circulaţie care vor fi impuse în marile oraşe din Franţa va fi amendat cu 135 de euro (158,61 lire sterline).

Adresându-se în cadrul unui interviu difuzat de televiziunea naţională, preşedintele Macron a precizat că pe perioada restricţiilor oamenii ar trebui să evite vizitele nocturne la restaurante sau la locuinţele prietenilor.

Deplasările esenţiale în perioada restricţiilor ar putea fi în continuare permise.