Mai mult chiar, cei care vor vinde detectoare radar vor putea fi condamnaţi la doi ani de închisoare şi la o amendă de 30.000 euro, în timp ce utilizarea unor astfel de aparate se va solda cu o amendă de 1.500 euro şi şase puncte de penalizare. Conform presei franceze, pe şoselele din Hexagon se află deja amplasate 2.800 de radare fixe, alte 1.000 urmând a fi montate la finalul lui 2012.

Viitorul pachet legislativ va condamna drastic depăşirea vitezei legale. Astfel, cei care vor depăşi limitele stabilite pentru anumite sectoare de drum cu mai mult de 50 km/h vor putea fi condamnaţi la trei luni de închisoare şi o amendă de 3.750 euro.

Noi penalităţi au fost stabilite şi pentru şoferii surprinşi în trafic cu o alcoolemie peste limita legală sau utilizând telefonul mobil sau laptopul. Nici motocicliştii nu au fost uitaţi. Aceştia vor fi obligaţi să poarte veste reflectorizante.