Franks, FMI: Lipsa reformelor costă mai mult decât realizarea lor
Statele emergente din Europa trebuie să se uite la costurile lipsei de reforme şi mai puţin la cât vor costa reformele structurale, care trebuie făcute, apreciază Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by cu România.
Jeffrey Franks a declarat marţi, la Viena, că în condiţii de avânt economic autorităţile nu erau presate şi nici interesate să facă reforme, iar după intrarea în criză ridică problema dacă reformele structurale sunt oportune în cond
Statele emergente din Europa trebuie să se uite la costurile lipsei de reforme şi mai puţin la cât vor costa reformele structurale, care trebuie făcute, apreciază Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by cu România.
Jeffrey Franks a declarat marţi, la Viena, că în condiţii de avânt economic autorităţile nu erau presate şi nici interesate să facă reforme, iar după intrarea în criză ridică problema dacă reformele structurale sunt oportune în condiţii de recesiune sau de creştere. Şeful misiunii FMI a punctat că există fonduri de la instituţiile financiare internaţionale care să acopere costul reformelor structurale.
Franks apreciază că principala reformă pe care trebuie s-o realizeze statele din regiune priveşte sectorul finanţelor publice, atât în ceea ce priveşte regimul fiscal, cât şi structura şi cheltuielile aparatului guvernamental.
Oficialul FMI plasează pe poziţia secundă reforma sistemului financiar, în special la nivelul supravegherii şi reglementării, pentru a putea preveni alte crize financiare.
El a mai punctat că există o serie de ţări unde se impun reforme privind companiile de stat şi continuarea privatizărilor, precum şi o regândire a pieţei muncii şi cadrului legal aferent.
O problemă comună a ţărilor din regiune o reprezintă, potrivit lui Franks, sistemul de pensii, care are nevoie, de asemenea, de reforme structurale.
În opinia şefului misiunii FMI, guvernele statelor unde au avut deja loc alegeri vor avea capacitatea să implementeze mai susţinut reformele structurale şi progarmele de dezvoltare.
SURSA: Mediafax
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





