FOTOGRAFIA ZILEI – Protest tricolor în faţa Guvernului
Peste 30.000 de protestatari s-au adunat pentru a 13-a zi la rând în Piaţa Victoria din Capitală. Manifestanţii au pregătit un moment special, un „tricolor uman” construit cu ajutorul participanţilor. Drapelul naţional a luminat Piaţa Victoriei la ora 21:00, aşa cum anunţaseră organizatorii pe reţelele de socializare.
După ce au cerut abrogarea Ordonanţei privind modificarea Codurilor Penale, protestatarii continuă să iasă în stradă cerând demisia Guvernului Grindeanu. De asemenea, zeci de mii de oameni au protestat şi în alte oraşe din ţară, ieşenii urmând modelul de la Bucureşti şi construind şi ei un „tricolor uman”.
De partea cealaltă, susţinătorii Executivului au organizat, pentru a opta zi consecutiv, manifestaţii, cerând demisia preşedintelui Klaus Iohannis. Câteva sute de oameni s-au adunat, dumincă seară, în faţa Palatului Cotroceni; Foto: Gândul.info
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





