Ford Motor a anunţat vineri primul pas în vederea restructurării afacerii sale neprofitabile din Europa, care ar urma să implice renunţarea la unele modele, reducerea locurilor de muncă şi posibil închiderea unor fabrici, informează site-ul autonews.com.

Grupul american intenţionează acum ca, până în 2022, să-şi scadă costurile cu 25,5 miliarde de dolari, faţă de reduceri de 14 miliarde de dolari anunţate în 2017.

Ford pierde bani în Europa, Asia şi America de Sud, singurele operaţiuni profitabile fiind cele din America de Nord, datorită în principal succesului camionetelor F-Series.

Anul acesta, acţiunile companiei au scăzut la Bursa de la New York cu 27%, iar ratingul companiei este cu o treaptă deasupra nivelului „junk” (nerecomandat pentru investiţii).

Obiectivul Ford este să ajungă la o marjă de profit de 6%.

Concedierile fac parte dintr-un plan mai amplu anunţat de directorul general al Ford, Jim Hackett, ce vizează reducerea costurilor şi îmbunătăţirea eficienţei.

Ford a precizat că în Europa se va concentra pe producerea de SUV-uri şi vehicule comerciale, care sunt profitabile, şi va reduce liniile de producţie pentru modelele neprofitabile. De asemenea, compania se va baza mai mult pe parteneriate pentru a reduce costurile.

Deja Ford discută cu Volkswagen şi are un parteneriat pe termen lung cu grupul francez PSA pentru a produce motoare împreună.

În trimestrul trei din acest an, Ford a pierdut 245 de milioane de dolari în Europa, faţă de pierderi de 53 de milioane de dolari în perioada similară din 2017, pe fondul problemelor din Turcia şi Rusia.

Analiştii de la Morgan Stanley estimează că în centrul planului global de restructurare al Ford, de 11 miliarde de dolari, se va afla Europa şi aici va fi şi cea mai mare parte a celor 25.000 de angajaţi care ar urma să fie concediaţi, conform planurilor Ford.

 

Dar reprezentanţii companiei americane au apreciat că estimările Morgan Stanley privind concedierile sunt „pure speculaţii”, deşi au precizat că cea mai mare parte a restructurării va fi în afara Americii de Nord.

În acest an, Ford se aşteaptă să raporteze pierderi în Europa, după ce anul trecut a câştigat în regiune 234 de milioane de dolari. Pierderile sunt provocate de deprecierea lirei sterline în Marea Britanie, cea mai mare piaţă a sa europeană, de costurile mai ridicate cu materiile prime şi de scăderea cererii pentru vehiculele companiei.

Ford are aproximativ 54.000 de angajaţi în Europa şi 24 de unităţi de producţie.

În octombrie, Ford a confirmat planurile privind reorganizarea forţei sale de muncă la nivel global, îmbunătăţirea operaţiunilor sale de afaceri şi crearea unei companii mult mai eficiente, care va avea mai puţini angajaţi, în special la birouri.

Ford, cel mai mare angajator din domeniul auto din America, are peste 85.000 de angajaţi în SUA şi 201.000 pe plan global global. Grupul american nu a specificat cât de multe locuri de muncă vor fi afectate.

„Trebuie să analizăm cu atenţie toate datele înainte de a anunţa cifrele oficiale. Vrem să reorganizăm forţa noastră de muncă la nivel global – în America de Nord, Europa, Asia şi America de Sud”, a afirmat Mark Truby, vicepreşedinte şi şeful departamentului de comunicaţii globale la Ford.

„În timp, vom avea mai puţini avocaţi, în ultimă instanţă mai puţini angajaţi la birouri. Obiectivul este de a a reorganiza compania. Este un proces în derulare şi va duce la scăderea numărului de angajaţi”, a adăugat Truby.

Acesta estimează că procesul de reorganizare se va finaliza în trimestrul doi din 2019.

În aprilie, Ford a anunţat accelerarea planului de reducere a costurilor şi de majorare a marjelor de profit, care include renunţarea la modelele sedan tradiţionale din America de Nord, care nu mai sunt populare în rândul clienţilor.