Dobânzile cerute pentru a împrumuta Italia pe șase luni au atins 6,5% la licitația de săptămâna trecută, un maxim al perioadei de existență a monedei euro. Pentru scadențe de 10 ani, dobânzile sunt peste pragul de 7%, reperul care a dus la salvarea forțată a Irlandei și Portugaliei. Dimensiunea datoriilor Italiei face ca fondurile aflate în prezent la îndemâna autorităților europene să fie insuficiente, astfel încât FMI devine sursa de finanțare spre care se orientează atenția unei țări care are nevoie de peste 325 miliarde euro în 2012 pentru a-și rostogoli datoria ajunsă la scadență și a acoperi deficitul public.
„A recurge la FMI – fapt despre care se vorbește tot mai mult în cazul Italiei – este aproape imposibil în condițiile actuale. Puterea de foc a fondului este acum de aproximativ 390 miliarde euro ; chiar dacă ar folosi toate resursele aflate la dispoziție – ceea ce este extrem de puțin probabil, având în vedere regula prudenței care impune fonduri și pentru alte situații de urgență – FMI abia ar putea acoperi nevoile Italiei pentru o perioada puțin mai mare de un an. O suma de 6-700 miliarde Euro ar fi mult mai bine primită de către piețe, dar pentru aceasta ar fi nevoie de alocarea de noi finanțări către FMI, din partea țărilor emergente care au puterea să o facă. Problema este că pentru moment China, principalul susținător vizat, nu se grăbește să aducă banii de care ar fi nevoie”, spune Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers.
Drenarea finanțării FMI către țările dezvoltate ar însemna o nouă faza a crizei datoriilor europene și recunoașterea dificultăților cu care se confruntă economii dezvoltate. „Pentru România, extinderea crizei către Italia reprezintă un triplu semnal de avertizare : întâi, avem o piață de export aflată in dificultate, iar exporturile – un motor al economiei – ar avea de suferit; în al doilea rând, canalul de finanțare pentru bănci s-ar putea subția în continuare, iar în al treilea rând, cel puțin la fel de semnificativ, resursele FMI vor deveni tot mai dificil de accesat, fiind alocate țărilor cu probleme din Vest. În consecință, deși nu are probleme proprii majore, România va trebui să învețe lecția unei organizări exemplare pentru a reduce dependența de FMI – fapt ce va fi o provocare importantă. Vom avea de rambursat împrumuturile deja contractate, iar accesul la piețele externe, în condițiile actuale ale primei de risc, este deja destul de scump.
Avem nevoie de două acțiuni practice: diminuarea deficitului public către ținta de 1,9% și, respectiv, pregătirea unui „plan B” de accesare a unor fonduri direct de pe piața locală. În perspectivă însă, cel puțin la fel de importante sunt dirijarea capitalurilor către investițiile de care este cu adevărat nevoie și evitarea tentației unor proiecte clientelare într-un an electoral. Echilibrul economiei naționale și al leului în fața euro depind de o asemenea strategie”, mai arată Victor Safta.