FMI, go home!

CNCAN va coordona un exerciţiu naţional de răspuns la urgenţa nucleară, denumit Exerciţiul Valahia 2016.

După ce i-a pus pe fugă pe contabilii FMI, pe care i-a programat la discuţii în noiembrie, după campania electorală, Ponta a transmis pe toate canalele că CAS-ul mai mic şi mai vioi a fost cuiul lui Pepelea. Ataşamentul premierului de o măsură liberală, dorită îndeobşte de antreprenori şi, prea puţin prizată de publicul larg, majoritar la vot, este cel puţin suspect. Mai ales că despărţirea de FMI, cu acest motiv, a fost pregătită de la începutul anului. Atât Ponta, cât şi subalterna sa de la Finanţe au vânturat CAS-ul până când a ajuns o marotă, deşi ştiau foarte bine că n-au bani în buget să scadă vreo taxă. Dacă ar fi vrut să se înţeleagă cu FMI, ar fi propus ceva credibil. De exemplu, să taie zdravăn cheltuielile aberante de la Ministerul Dezvoltării sau să nu mai îngraşe fondul de rezervă  ca să aibă baronii cu ce să mituiască alegătorii. Dar nu, ei au „susţinut reducerea CAS”. Declarativ, evident, şi sugerând că FMI nu i-a lăsat. Este o tactică pe cât de veche în Guvernul României, pe atât de ieftină. Ponta a testat timid, deocamdată, anduranţa FMI şi a reuşit să-şi asigure o marjă foarte generoasă de manevră bugetară, fix până la alegerile prezidenţiale deşi FMI ar fi propus o nouă rundă de discuţii în iulie-august. E liber la cheltuieli, cel puţin până se întorc experţii străini.

Oricum, România e pe picioarele ei, cred şi prim-ministrul, şi alţi oficiali, până şi fostul reprezentant la FMI, ex-ministrul Tănăsescu. Premierul nu spune că rupe acordul, dar nimic nu este exclus. Ar fi a doua oară când România ar renunţa din proprie iniţiativă la FMI. Prima dată s-a aventurat Tăriceanu, în 2005, când FMI se încăpăţâna să refuze cota unică. Atunci, discuţiile au avut loc după ce decizia fusese aprobată şi, din fericire, a fost foarte bună. Dar nu calculele economice au prevalat, ci tot cele politice. Era promisiunea care câştigase campania pentru prezidenţiale. Guvernul de atunci nu mai avea de ales, deşi a ezitat în negocieri o vreme şi era cât pe ce să accepte creşterea TVA. Norocul a fost că au venit ani economici excepţionali care, în mod clar, nu fuseseră anticipaţi în 2005. Nici acum nu se ştie sigur ce se va întâmpla cu România, dacă rămâne brusc fără FMI.

Dacă scade sau nu CAS – pentru companii ar fi un respiro excelent – nici nu mai contează în calculele electorale. Scopul, alungarea chiar şi temporară a FMI, a fost atins fără riscuri enorme, deocamdată, pentru că ruperea acordului ar fi foarte prost primită internaţional şi ar scădea interesul investitorilor pentru România.

DIANA ZAHARIA,
redactor Capital