Discuții aprinse între PNL și PSD! Florin Cîțu îi acuză pe social democrați că vor să aplice o măsură din programul lui Liviu Dragnea

În ședința de ieri, Florin Cîțu le-a transmis membrilor PSD că nu este de acord cu taxa de solidaritate, cum nu a fost de acord nici în 2017 cu propunerea respectivă, potrivit surselor Capital. Mai mult, această măsura se află și în programul de guvernare al lui Mihai Tudose, pagina 21, când președinte era Liviu Dragnea. Sorin Grindeanu o avea la rândul său în program.

În acest context, președintele PNL a mai subliniat în discuție că nu este de acord nici nu impozitul global – taxarea progresivă. Apoi Florin Cîțu le-a spus liberalilor, într-o discutie după ședința cu PSD, că PNL nu preia măsurile lui Dragnea, deoarece PSD ar fi aplicat-o de atunci dacă era buna. Totuși, aceștia nu au făcut-o. Totodată, Cîțu a subliniat că PNL nu aplică programul lui Liviu Dragnea, iar cea mai mare problemă pentru liberali este că PSD vine cu măsurile din programul fostului șef social democrat.

Ce discuții au avut loc sâmbătă?

În urma negocierilor de sâmbătă, cele două echipe au făcut progrese, după ce s-au făcut compromisuri de fiecare parte. În urma negocierilor, PSD a dat semne că este dispus să renunțe la impozitarea progresivă, în timp ce PNL arată că este dispusă să fie acordate din nou vouchere de vacanţă.

Totuși, desființarea Secției speciale a fost un subiect pentru care nu s-a găsit un consens, iar discuțiile vor continua duminică, 14 noiembrie, de la ora 11.00, la Parlament.

„Mai discutăm şi mâine”, a declarat Florin Cîţu, la plecarea de la negocieri.

De asemenea, acesta a precizat că mai sunt câteva capitole nefinalizate iar acestea vor fi abordate mâine.

„Mai sunt câteva capitole, le facem mâine”, a mai spus președintele PNL, punctând că nu s-au finalizat discuțiile în ceea ce privește Finanţele, Munca şi Justiţia.

În acest context, liderul PSD, Marcel Cioacu, a afirmat că 95% dintre negocieri au fost finalizate. Așadar, s-a avansat în negocierea punctelor divergente dintre PNL şi PSD, după ce fiecare partid a făcut concesii, potrivit unor surse politice. PSD este dispus să renunţe la impozitarea progresivă, cu care PNL nu este de acord, lucru afirmat de Florin Cîţu în repetate rânduri.