Primarul Gabriela Firea a declarat, că una dintre cele mai importante străzi din centrul Bucureştiului devine pietonală timp de trei zile şi se transformă într-un spaţiu urban alternativ, unde cultura şi istoria se întâlnesc cu distracţia şi relaxarea. 

'Invit cu drag toţi bucureştenii la o plimbare la pas pe Calea Victoriei, unde municipalitatea a organizat o serie de manifestări culturale speciale cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Toţi vizitatorii sunt aşteptaţi să participe la spectacole şi concerte cu intrare gratuită, statui vivante, animatori pe picioroange, mimi, personaje pentru copii, păpuşi uriaşe, portretişti şi caricaturişti', a declarat primarul Gabriela Firea. 

Organizatorii spun că pe segmentul de la intrarea dinspre Piaţa Victoriei până la strada George Enescu, Calea Victoriei va fi destinată exclusiv pietonilor. În această zonă vor fi organizate ateliere creative pentru copii, spectacole de teatru, un studio foto mobil, facepainting şi alte surprize. 

De asemenea, Corul bărbătesc 'Armon' şi Corul Academic 'Divină Armonie' vor susţine recitaluri. În zonă îşi vor face apariţia şi muzicieni stradali, care îşi vor pune în valoare talentul la instrumente precum chitară, vioară, flaut, saxofon, viola, violoncel şi pian electric. 

În agenda evenimentului va fi cuprins şi spectacolul de teatru 'Zidul', o coproducţie Teatrul Masca – ARCUB, în scenariul şi regia lui Mihai Mălaimare, un spectacol ce aduce în faţa publicului tehnica statuilor vivante, o poveste tulburătoare şi un balet fabulos. 

AGERPRES