Cartea Electronică de Identitate, disponibilă oriunde în țară, fără restricții de domiciliu
Obținerea Cărții Electronice de Identitate (CEI) devine semnificativ mai accesibilă pentru toți cetățenii români. Autoritățile au anunțat că orice solicitant își poate depune cererea la oricare dintre serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, fără restricții legate de localitatea de domiciliu.
Mai mult, documentul poate fi ridicat chiar și dintr-o altă localitate decât cea unde a fost depusă solicitarea, facilitând astfel accesul la acest serviciu pentru cei aflați în deplasare, cu domiciliul flotant sau care întâmpină urgențe.
Flexibilitate mai mare pentru cetățeni
Noua regulă îi avantajează în special pe cei care locuiesc temporar în alte județe, pe călătorii frecvenți sau pe cei care, confruntați cu urgențe, nu găsesc locuri disponibile la serviciile de evidență din localitatea de reședință. Programările pentru depunerea cererilor se realizează online, prin platforma oficială a MAI, iar locurile disponibile sunt actualizate constant, în funcție de anulări.
Persoanele al căror act de identitate a expirat sau va expira în următoarele 60 de zile, precum și tinerii care împlinesc 14 ani, beneficiază de prioritate la programare și pot alege intervale extinse pentru depunerea actelor. Potrivit noilor reglementări, aceste categorii pot rezerva locuri pentru o perioadă de 45 de zile, față de 30 de zile anterior.

Până la data de 30 iunie 2026, prima emitere a Cărții Electronice de Identitate rămâne gratuită pentru persoanele care au împlinit sau urmează să împlinească 14 ani, printr-un program finanțat din fonduri europene.
Din 1 august 2025, costul pentru eliberarea CEI este de 70 de lei în cazul copiilor sub 14 ani sau pentru reemitere (pierdere, furt, modificare date), iar Cartea de Identitate Simplă (CIS) costă 40 de lei, indiferent de situație.
Facilități pentru cei aflați în alte județe sau în situații urgente
Noua măsură aduce beneficii pentru:
- Persoanele care locuiesc temporar în alt județ;
- Cei care călătoresc frecvent;
- Cetățenii care au nevoie urgentă de un nou act de identitate și nu găsesc locuri disponibile în localitatea de domiciliu.
Programările pentru Cartea de Identitate Electronică se pot realiza online, direct pe HUB-ul de servicii electronice al MAI.
Este recomandat să verificați platforma în mod regulat, deoarece locurile disponibile se actualizează constant, în funcție de anulări.
Cetățenii cu CEI, puși pe drumuri pentru adeverințe pe hârtie
Deși CEI promite digitalizare și simplificare, în practică mulți cetățeni se lovesc de birocrația clasică. Multe instituții nu dețin încă cititoare compatibile pentru verificarea datelor de pe cipul electronic, astfel că posesorii noilor buletine sunt nevoiți să aducă în continuare adeverințe de domiciliu pe hârtie.
Acest paradox birocratic lovește în special în interacțiunea cu direcțiile de taxe locale sau la înscrierea copiilor la școală, unde dovada domiciliului rămâne un obstacol inutil și adesea costisitor.
Pentru a facilita accesul la datele stocate electronic, Ministerul Afacerilor Interne a lansat o aplicație specială ce permite vizualizarea informațiilor de pe CEI, autentificarea online, semnarea electronică și resetarea PIN-urilor. Totuși, pentru utilizarea acestei aplicații este obligatoriu un cititor de carduri compatibil – un dispozitiv pe care mulți cetățeni și chiar instituții nu îl dețin încă.
Vezi aici mai multe detalii.