78-8556-35_semnintrebare.jpgSocietatea noastră, persoană juridică română, deţine o clădire de birouri din care a închiriat spaţii mai multor firme, pentru operaţiunea de închiriere a întregii clădiri societatea optând pentru regimul de taxare. Chiria este negociată, conform contractului de închiriere încheiat cu fiecare client, în valută, cu termen de plată în ultima zi a lunii. Facturarea şi încasarea acesteia se fac însă în lei la cursul de schimb valabil pentru ultima zi a fiecarei luni. Se pot emite facturile către clienţi (societăţi stabilite în România) în valută? Pot fi încasate aceste facturi în valută?

Monica Gherghicescu – Bucuresti

Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precizează faptul că, la emiterea unei facturi, baza de impozitare poate fi înscrisă în valută, dar dacă operaţiunea nu este scutită de taxă, suma taxei trebuie înscrisă şi în lei. Operaţiunea descrisă de dumneavoastră nu este scutită, ci este o operaţiune taxabilă – societatea a optat pentru închirierea în regim de taxare. Prin urmare, răspunsul la prima dumneavoastră întrebare este afirmativ – se pot emite facturi în valută, cu condiţia înscrierii şi în lei a sumei reprezentând taxa pe valoarea adăugată.

În continuare, se pune problema cursului de schimb valutar ce se va utiliza la stabilirea echivalentului în lei al taxei. Codul fiscal menţionează în acest sens faptul că, dacă elementele folosite pentru stabilirea bazei de impozitare a unei operaţiuni, alta decât importul de bunuri, se exprimă în valută, cursul de schimb care se aplică este ultimul curs de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectuează decontările, din data la care intervine exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în cauză.

În ceea ce priveşte exigibilitatea, în cazul operaţiunilor de închiriere, leasing, concesionare şi arendare de bunuri, aceasta intervine la data specificată în contract pentru efectuarea plăţii. Din cele descrise de dumneavoastră, termenul de plată a chiriei, stipulat în contracte, îl constituie ultima zi a lunii.

Veţi utiliza, în consecinţă, cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cel al băncii comerciale prin care se efectuează decontările, în funcţie de prevederile contractuale agreate cu fiecare client, valabil pentru ultima zi a fiecărei luni.

Cu privire la cea de-a doua întrebare, legată de posibilitatea încasării acestor facturi în valută, răspunsul este negativ, deoarece, aşa cum rezultă din precizările dumneavoastră, atât societatea care închiriază, cât şi clienţii săi sunt rezidenţi în România.

Potrivit Regulamentului nr. 4/2005, republicat, emis de Banca Naţională a României, privind regimul valutar, plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între rezidenţi, care fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii, se realizează numai în moneda naţională (leu). Regulamentul prevede într-adevar şi anumite excepţii de la regula menţionată anterior (plăţi şi încasări nemijlocite decurgând din contracte de comerţ exterior şi prestări de servicii externe, contracte de subantrepriză decurgând din contracte de colaborare economică internaţională, contracte externe de prelucrare în regim „lohn“ sau plăţi şi încasări legate de operaţiuni nemijlocite ce decurg din organizarea şi/sau prestarea de servicii externe, cum ar fi transportul internaţional de mărfuri şi de persoane şi turismul internaţional etc.), dar operaţiunea care constituie subiectul discuţiei noastre nu se încadrează în niciuna dintre aceste excepţii.

Prin urmare, facturile de chirie pot fi emise în valută, cu obligaţia înscrierii valorii taxei pe valoarea adăugată şi în lei, dar încasarea acestora nu poate avea loc decât în lei, la un curs stabilit prin contract, care poate să difere de cursul valabil pentru data în care intervine exigibilitatea, eventual cel valabil pentru data la care clientul face plata.

Fiind vorba de contractate în valută cu decontare în lei la cursul de schimb din data plăţii, diferenţa de curs dintre cursul de schimb utilizat în emiterea facturii şi cursul de schimb utilizat la data încasării nu este considerată diferenţă de preţ, potrivit prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, în vigoare de la 1 ianuarie 2007. Aceasta înseamnă că, în cazul diferenţelor de curs care ar putea interveni în această situaţie, nu se pune problema includerii lor în baza de impozitare a taxei pe valoare adăugată. n

Ce se întâmplă cu sumele plătite în contul unic, dacă există debite restante?

Daniela Roman – Craiova

Contribuabilii care plătesc integral şi la termenele prevăzute de lege şi nu înregistrează obligaţii fiscale restante vor efectua plata acestora, începând cu obligaţiile aferente lunii septembrie, într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile datorate bugetului de stat şi a unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile fiscale datorate bugetelor asigurarilor sociale şi fondurilor speciale. Contribuabilii care înregistrează obligaţii fiscale restante sau nu-şi plătesc integral şi la termen obligaţiile fiscale aplică prezenta prevedere începând cu data de 1 ianuarie 2008.

Sumele plătite de contribuabili, reprezentând obligaţii fiscale datorate bugetului de stat, se distribuie de către organul fiscal competent pe tipuri de obligaţii fiscale datorate, prioritate având cele cu reţinere la sursă şi apoi celelalte obligaţii fiscale, proporţional cu sumele datorate. Obligaţiile fiscale datorate bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale achitate în contul unic se distribuie de către organul fiscal competent mai întâi pe bugete, proporţional cu sumele datorate fiecărui buget, şi apoi pe tipuri de obligaţii fiscale, prioritate având şi în acest caz cele cu reţinere la sursă, urmând apoi şi celelalte obligaţii fiscale, proporţional cu sumele datorate.

În situaţia în care contribuabilul care a efectuat plata în contul unic înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul de stat, respectiv la bugetele contribuţiilor sociale, organul fiscal competent va proceda la distribuirea sumelor achitate conform precizărilor de mai sus, iar stingerea sumelor distribuite pe tipuri de obligaţii fiscale va fi efectuată, conform prevederilor Codului de procedură fiscală referitoare la ordinea stingerii datoriilor.
După efectuarea stingerii, organul fiscal va înştiinţa contribuabilul, până la următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale, despre modul în care s-a efectuat stingerea.

Această metodologie se aplică în mod corespunzator şi în situaţia contribuabililor care nu înregistrează obligaţii fiscale restante, dar care au efectuat plata în contul unic în cuantum mai mic decât sumele declarate.

Te-ar putea interesa și: