UPDATE
Vă prezentăm poziția transmisă de către ORDA (Oficiului Român pentru Drepturile de Autor):
„Sumele colectate de către organismele de gestiune colectivă nu sunt taxe ci remunerații asimilate salariilor, plătite titularilor de drepturi (autori, interpreți și executanți, producători de muzică, etc.) de către persoane juridice/utilizatorii (hoteluri, restaurante, terase, cluburi, magazine de orice tip, etc.) care folosesc muzica în scop ambiental.
Cuantumul acestor remuneraţii, modul de calcul şi termenele de plată sunt negociate în mod direct între reprezentanții autorilor, interpreților și producătorilor de muzică, pe de o parte, și asociațiile reprezentative ale utilizatorilor (hoteluri, restaurante, terase, cluburi, magazine de orice tip, etc.), pe de altă parte, ORDA neavând nici o implicare în stabilirea acestora.
Ca urmare acestor negocieri sunt încheiate contracte-cadru (metodologii) care cuprind remunerațiile stabilite de cele două părți. Aceste remunerații se pot indexa anual pe baza indicelui de inflaţie, stabilit la nivel național, de către titularii de drepturi (autori, interpreți și executanți, producători de muzică, etc.) și ulterior se depun la ORDA.
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor are obligația legală (conform prevederilor art. 167 din Legea nr.8/1996) de a publica remunerațiile astfel indexate în Monitorul Oficial al României prin decizie a directorului general. Modificările devin efective începând cu luna următoare publicării.
În prezent aceste remunerații au fost indexate cu indicele de inflație stabilit la nivel național în cuantum de 5,14%.
Spre exemplu înainte de indexarea remunerațiilor un hotel de 3 stele plătea 1,79 lei/camera/lunar iar după indexarea cu indicele de inflație va plăti 1,88 lei/camera/lunar iar un restaurant cu o suprafață cuprinsă între 201 – 300 m2 plătea 160 lei lunar iar în prezent, după indexare, va plăti 168 de lei.
Menționăm că în prezent ORDA nu are niciun litgiu referitor la modificarea/indexarea remunerațiilor în referință.”
Știrea inițială
Taxa care va afecta mii de restaurante, hoteluri și magazine. Astfel, potrivit unei decizii recente a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), noile tarife afectează toate entitățile economice care utilizează muzică, după 1 Mai, pentru a crea o atmosferă plăcută pentru clienți, inclusiv restaurante, hoteluri, centre comerciale sau magazine. Iată calculele expertului Veronica Duțu:
Taxa care afectează toată România. Hotelurile și restaurantele, printre cele mai afectate afaceri după luna mai
Conform noilor prevederi, unitățile de cazare vor resimți cel mai puternic impactul acestor majorări. De exemplu, hotelurile de trei stele vor plăti 1,88 lei pe cameră, lunar, pentru dreptul de a difuza muzică ambientală, în timp ce unitățile de patru stele vor achita 2,5 lei pe cameră.
Restaurantele și terasele vor plăti în funcție de dimensiunea spațiului – pentru o locație de 201-300 m², taxa lunară se ridică la 168 de lei. Această sumă este valabilă și în cazul localurilor în care muzica este oferită prin recitaluri live sau prestații ale artiștilor.
Pentru evenimente private, precum nunți sau petreceri, taxa pe eveniment va fi de 374 de lei. Oficialii au transmis că scopul acestor modificări este de a asigura o compensare echitabilă pentru deținătorii drepturilor de autor.
Comerțul modern va plăti sume considerabile
Magazinele, hipermarketurile și centrele comerciale se vor confrunta, la rândul lor, cu taxe crescute. De exemplu, pentru un magazin de 501-600 m², taxa lunară ajunge la 249 de lei. În cazul spațiilor comerciale de mari dimensiuni, între 5.001 și 6.000 m², costul urcă până la 1.752 de lei pe lună.
Totuși, în mediul rural, taxele sunt semnificativ mai mici. Un magazin de 51-100 m² va achita 62 de lei, iar unul de până la 200 m² va plăti 87 de lei lunar. Autoritățile au explicat că diferențele de tarif sunt justificate de potențialul economic al fiecărei locații și de audiența pe care o atrag.
Taxe aplicabile și altor domenii
Nu doar unitățile de alimentație publică sau comerț sunt vizate de noile măsuri. Taxe pentru muzica ambientală vor plăti și centrele de agrement, birourile, transportul public sau sălile de jocuri de noroc. În cazul acestora din urmă, pentru spații de 201-300 m², taxa este de 626 de lei lunar.
Centrele medicale, de tratament sau cabinetele private vor plăti un tarif fix, de 62 de lei, indiferent de suprafață. În plus, evenimentele temporare – cum ar fi târgurile, expozițiile sau parcurile de distracții – vor avea obligația de a achita taxe specifice, în funcție de locație și amploarea evenimentului.
Licențierea rămâne obligatorie
Utilizarea legală a muzicii în spații comerciale necesită obținerea unei licențe speciale de la Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR). Aceasta trebuie emisă pentru fiecare punct de lucru în parte și are o valabilitate de până la un an, cu posibilitate de reînnoire. Licența nu este transferabilă și trebuie actualizată în funcție de modificările activității comerciale.
ANCOM și alte instituții au reamintit că nerespectarea acestor prevederi poate atrage sancțiuni.
