EXCLUSIV. Spasticitatea, una dintre cele mai frecvente complicații după AVC. 1 din 4 pacienți e afectat, adesea fără să știe

Spasticitatea este una dintre cele mai frecvente și invalidante complicații care apar după un accident vascular cerebral, însă rămâne adesea nerecunoscută. Deși poate apărea la scurt timp după AVC și poate fi tratată, lipsa informării întârzie intervenția. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Capital.ro, Prof. Univ. Dr. Delia Cinteză explică semnele de alarmă, importanța recuperării timpurii și rolul esențial al familiei.

Spasticitatea post-AVC, o complicație frecventă, dar adesea ignorată

În România, aproximativ 60.000 de persoane suferă anual un accident vascular cerebral, iar o parte semnificativă dintre acestea rămân cu dizabilități pe termen lung. Spasticitatea este una dintre cele mai frecvente complicații post-AVC, afectând mușchii și mobilitatea și limitând semnificativ independența pacienților.

Această afecțiune se manifestă printr-o hiperactivitate musculară care determină poziții anormale ale membrelor. De exemplu, brațul poate rămâne permanent îndoit și apropiat de corp, iar în cazul membrelor inferioare pot apărea poziții vicioase, precum genunchi în hiperextensie sau picior rotit spre interior. În aceste condiții, activități simple, precum îmbrăcatul sau igiena personală, devin extrem de dificile sau chiar imposibile.

Spasticitatea poate apărea rapid după faza acută a AVC-ului, uneori chiar în primele săptămâni. Datele arată că aproximativ 25% dintre pacienți prezintă deja semne la două săptămâni după accidentul vascular cerebral, iar procentul crește până la 38% după un an, respectiv 44% în cazul pacienților cu AVC recurent.

Importanța recunoașterii timpurii este esențială, deoarece intervenția precoce poate preveni complicații ireversibile, precum rigidizarea articulațiilor, scurtarea țesuturilor și instalarea durerii cronice. În lipsa tratamentului, spasticitatea duce la pierderea independenței și la scăderea semnificativă a calității vieții, afectând nu doar pacientul, ci și familia acestuia.

Abordarea corectă implică o echipă multidisciplinară și intervenție timpurie, iar implicarea familiei joacă un rol decisiv în monitorizarea simptomelor și susținerea procesului de recuperare.

Rolul echipei multidisciplinare în procesul de recuperare

Intervenția neurologului, a medicului de recuperare, a medicului de familie și implicarea familiei creează un parcurs coerent pentru pacient, asigurând monitorizare constantă și ajustarea terapiei în funcție de nevoile individuale.

„Obiectivul principal al neurologului este să salveze viața pacientului în faza acută a AVC-ului, dar este la fel de important să informăm pacientul și familia că recuperarea medicală timpurie poate preveni spasticitatea și poate îmbunătăți semnificativ independența și calitatea vieții.” – spune Prof. Univ. Dr. Cristina Tiu, medic primar neurolog, Șef secție Neurologie II, SUUB.

Importanța reabilitării medicale: Kinetoterapia, exercițiile specifice și tratamentul medicamentos adecvat sunt instrumente eficiente pentru prevenirea contracturilor musculare și pentru menținerea mobilității. Familia are un rol activ, susținând pacientul în respectarea programului și în efectuarea exercițiilor acasă.

„Chiar dacă pacienții cu spasticitate post-AVC nu sunt cei mai simpli de tratat, kinetoterapia, exercițiile specifice și tratamentul medicamentos adecvat pot face diferența. Rolul familiei este esențial: susținerea și implicarea lor în programul de recuperare cresc șansele de succes ale terapiei.” – spune Prof. Univ. Dr. Delia Cinteză, medic primar Medicină fizică și de Reabilitare, I.N.R.M.F.B.

Care sunt primele semne ale spasticității post-AVC AVC pe care pacienții sau aparținătorii ar trebui să le observe și care ar trebui să îi trimită rapid la medic

Primele semne ale spasticității pot apărea la scurt timp după AVC, însă sunt frecvent ignorate de pacienți și aparținători, deși pot indica debutul unor modificări care devin rapid ireversibile dacă nu sunt tratate la timp.

„Primele semne de spasticitate pot apărea chiar la câteva zile sau în primele săptămâni după AVC, dar adesea sunt trecute cu vederea.

Printre manifestările care ar trebui să ridice un semnal de alarmă se numără încordarea anormală a mușchilor, pozițiile anormale ale membrelor, spasmele, durerea la mobilizare și dificultățile în activitățile zilnice.

Pentru că modificările pot deveni ireversibile în primele 2–3 luni, orice apariție a acestor simptome necesită evaluare medicală rapidă medicală rapidă și inițierea tratamentului timpuriu”, spune Prof. Univ. Dr. Delia Cinteză, medic primar Medicină fizică și de Reabilitare, I.N.R.M.F.B. pentru Capital.ro.

Aceste manifestări trebuie recunoscute din timp, deoarece intervenția precoce poate preveni pierderea mobilității și instalarea unor deficite permanente.

De ce este spasticitatea încă insuficient recunoscută de pacienți și familii, deși afectează un număr atât de mare de persoane după un AVC

Spasticitatea este adesea trecută cu vederea deoarece simptomele apar progresiv și sunt confundate cu evoluția normală după un AVC, atât de pacienți, cât și de familiile acestora.

„Spasticitatea este adesea subdiagnosticată deoarece debutul este gradual, iar manifestările sunt puse pe seama unei recuperări lente după AVC.

Mulți pacienți și aparținători cred că neputința de a mișca un membru sau un segment de membru e cauzată de doar de paralizia dată de AVC.

Adesea, creșterea anormală a încordării spontane a unora  dintre mușchi și neputința de relaxare a acestora este normală după un accident vascular și nu știu că este o complicație tratabilă.

De asemenea, informația despre frecvența spasticității nu este suficient cunoscută, deși afectează între 25% și 44% dintre pacienți în primul an post‑AVC”, mai spune Prof. Univ. Dr. Delia Cinteză pentru Capital.

În lipsa informării corecte, simptomele sunt ignorate, iar familia ajunge să se adapteze la aceste schimbări fără a solicita ajutor medical.

Cât de mult poate influența recuperarea timpurie evoluția pacientului și ce diferențe vedeți între pacienții care încep reabilitarea devreme și cei care ajung mai târziu la tratament

Recuperarea timpurie are un rol decisiv în evoluția pacientului, contribuind la prevenirea complicațiilor și la îmbunătățirea funcțiilor motorii.

„Recuperarea timpurie este unul dintre cei mai importanți factori pentru prognosticul funcțional. Intervenția precoce valorifică neuroplasticitatea maximă a creierului din primele luni după AVC, previne instalarea contracturilor dureroase și a deformărilor articulare, reduce semnificativ spasticitatea, spasmele și riscul pierderii mobilității și îmbunătățește independența în activitățile zilnice și calitatea vieții”, informează Prof. Univ. Dr. Delia Cinteză.

Diferențe între pacienții care încep programul de reabilitare medicală devreme și cei care întârzie:

• pacienții care încep recuperarea imediat după stabilizarea stării generale își recapătă mai rapid forța, mobilitatea și echilibrul.
• cei care întârzie tratamentul ajung frecvent la contracturi fixe, dureri cronice, mușchi aflațiîn stare de contractțe permanentă severă și o recuperare mult mai dificilă și lentă.
• motivația și moralul sunt mult mai bune în cazul pacienților care observă progrese rapide datorită intervenției precoce.

Care sunt cele mai frecvente dificultăți pe care le întâmpină pacienții cu spasticitate în viața de zi cu zi și cum pot fi acestea gestionate prin tratament și recuperare

Spasticitatea afectează semnificativ viața de zi cu zi, limitând autonomia pacientului și crescând dependența de cei din jur.

„Cele mai frecvente dificultăți includ dificultate în realizarea activităților cotidiene, mers dificil sau imposibil, cu risc crescut de cădere, probleme în realizarea igienei personale, îmbrăcatului sau folosirii mâinii afectate, durere musculară persistentă, spasme și oboseală, tulburări de somn cauzate de contracții nocturne și dependență crescută de familie sau îngrijitori”, ne explică în continuare Prof. Univ. Dr. Delia Cinteză.

Cum pot fi gestionate:

• kinetoterapie adaptată nevoilor pacientului.
• terapie ocupațională pentru reînvățarea activităților zilnice și creșterea independenței.
• medicație antispastică și tratament injectabil cu toxină botulinică, acolo unde este indicat.
• stimulare electrică neuromusculară, stretching, orteze sau dispozitive de poziționare.
• corectarea factorilor care agravează spasticitatea (durere, infecții, constipație).

Abordarea terapeutică trebuie adaptată fiecărui pacient, pentru a reduce simptomele și a îmbunătăți calitatea vieții.

Ce rol concret pot avea familia și aparținătorii în procesul de recuperare al unei persoane cu spasticitate post-AVC și ce ar trebui să știe pentru a-l sprijini eficient

Rolul familiei este esențial în reabilitarea persoanelor cu spasticitate post‑AVC. Implicarea familiei are un impact profund asupra rezultatelor pe termen lung.

„Familia are un rol esențial în procesul de recuperare, contribuind activ la evoluția pacientului prin monitorizarea atentă a apariției unor simptome noi și anunțarea medicului ori de câte ori apar modificări. De asemenea, aceasta asigură continuitatea exercițiilor recomandate de kinetoterapeut, în condițiile în care recuperarea nu se desfășoară doar în clinică, ci și acasă.

Sprijinul emoțional oferit pacientului este important pentru menținerea motivației, iar implicarea în adaptarea locuinței – prin instalarea barelor de sprijin, eliminarea obstacolelor sau utilizarea unor echipamente precum scaunele de baie – contribuie la creșterea siguranței.

Totodată, familia facilitează programarea la controalele medicale și menține o comunicare constantă cu echipa multidisciplinară, asigurând astfel coerența și eficiența procesului de recuperare”, încheie Prof. Univ. Dr. Delia Cinteză, medic primar Medicină fizică și de Reabilitare, I.N.R.M.F.B. pentru Capital.ro.

Pacienții care beneficiază de sprijin activ din partea familiei au rezultate semnificativ mai bune, sunt mai complianți la tratament și își recapătă mai repede independența.