Proiect de lege pentru îngrijirea pacienților aflați la finalul vieții
Pentru prima dată în istoria sistemului medical din România, este în curs de elaborare un proiect de lege privind îngrijirea pacienților aflați la finalul vieții, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România.
Proiectul a fost elaborat de Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă, Colegiul Medicilor și Avocatul Poporului și urmează să fie finalizat în următoarele săptămâni. Ulterior, acesta va fi pus în dezbatere publică, implicând reprezentanți ai societății civile, ai cultelor, ai asociațiilor de pacienți și ai mass-media.
„Nu avem încă o legislație corespunzătoare a paliației în România și nici reglementări clare privind procedurile când nu mai există soluții terapeutice”, a declarat Cătălina Poiană pentru news.ro.
Președintele Colegiului Medicilor a afirmat că instituția susține proiectul de lege, considerând că acesta aduce clarificări necesare în privința îngrijirii pacienților aflați în afara posibilităților terapeutice. Ea a subliniat că, în prezent, legislația din România are lacune care nu oferă sprijin adecvat nici medicilor, nici pacienților sau familiilor acestora.
„Colegiul Medicilor susține acest proiect, care clarifică legislația privind îngrijirea pacientului aflat deasupra resurselor terapeutice. În România există lacune legislative care nu ajută nici medicul, nici pacientul sau familia acestuia”, a adăugat aceasta.
Proiectul va fi supus unei ample consultări cu reprezentanți ai societății civile, ai cultelor, ai asociațiilor de pacienți, specialiști în drept și membri ai presei, pentru a se ajunge la un consens ce va fi ulterior înaintat factorilor decizionali politici.
„Aceste procese decizionale sunt complexe și cu mare încărcătură emoțională și necesită reglementări clare, care să respecte principiile legalității și eticii medicale”, a explicat prof. Poiană.
Legea nu mai răspunde realităților din 2025
De asemenea, ea a evidențiat necesitatea stringentă de a actualiza legislația din domeniul sănătății, astfel încât aceasta să răspundă corespunzător cerințelor contemporane ale sistemului medical și ale pacienților.
Potrivit Cătălinei Poiană, „legea 95/2006 nu mai răspunde realităților din 2025, iar pe lângă o nouă lege a sănătății, este nevoie și de o lege a profesiei medicale și de modificarea legii malpraxisului, care în prezent favorizează asiguratorii și nu răspunde nici așteptărilor pacienților, nici ale medicilor.”
„Modele din alte state privind îngrijirea pacienților la sfârșitul vieții au fost analizate și adaptate specificului românesc”, a spus aceasta, subliniind că fără o legislație clară „lipsa reglementării vulnerabilizează sistemul”.
Profesorul universitar și-a exprimat speranța că, în decurs de câteva săptămâni, proiectul va fi finalizat și va deveni subiectul unei dezbateri extinse la nivelul societății.
Aceasta a adăugat că „decidenții politici trebuie să înțeleagă importanța problemei și să acționeze conform cu nevoile sistemului și cu vocea profesioniștilor din sănătate”.