A fost România dată Franței?

Anterior, Adrian Severin a afirmat că România „a fost dată Franței”. Întrebat de Mirel Curea ce a vrut să spună prin această afirmație, el a spus că în anumiți parametri, România este o țară importantă, și era de așteptat ca „marii jucători ai lumii” să vrea să ne aibă „în trena lor.”

„Da, dacă suntem așa cum credem, și probabil că din punctul ăsta de vedere, avem dreptate, o țară importantă, sau relativ importantă, desigur, în anumiți parametri. Nu suntem buricul pământului, dar în anumiți parametri, suntem o țară importantă, trebuie să ne așteptăm că marii jucători ai lumii doresc să ne aibă în trena lor, cum se spune, sau la remorca lor, să fim cei care îi urmăm sau care suntem un cap de pod pentru ei, într-o zonă geo-strategică foarte importantă”, a explicat acesta în podcastul de pe canalul de YouTube HAI România.

Fostul ministru de Externe a explicat că sprijinul Franței pentru formarea României în 1859 nu a fost motivat de simpatie față de români, ci de interese strategice ale Imperiului Francez conduse de Napoleon al III-lea. Acesta urmărea să folosească noul stat român ca un instrument politic în regiunea Dunării și a Mării Negre, pentru a limita influența Rusiei în Europa.

Severin a mai afirmat că ideea sprijinirii României a rămas mereu prezentă în gândirea strategilor francezi și că, din perspectiva liderilor Franței, această politică trebuie să fie continuată. După 1990, spune aceștia, liderii francezi și-au dorit ca România să revină în sfera de influență a Franței.

„Și profit de întrebarea dumneavoastră pentru a reaminti că încă de la nașterea României, adică dacă socotim nașterea României 1859, Unirea Principatelor, din acel moment încă, sigur, Franța ne-a sprijinit pentru a realiza Unirea și pentru a se naște România, dar nu dintr-o dragoste enormă pentru români, așa ceva, de fapt, nici nu există în relațiile internaționale, (…) ci din motive care țineau de calculele celui care atunci conducea Franța, de fapt, Imperiul Francez, Napoleon al- III-lea, care se bătuse cu rușii în Războiul Crimeei (…) și dorea ca aici, la gurile Dunării, la Marea Neagră, în coasta Rusiei, pe care Imperiul Francez o dorea, evident, în afara porților Europei, un stătuleț român, nou-născut, să fie săgeata sau vârful de lance al politicii franceze.

Această idee a rămas permanent în mintea strategilor francezi și ea este chiar justificată dacă ne punem în poziția, în pantofii sau pe scaunul liderilor francezi, ne dăm seama că această politică, din punctul lor de vedere, trebuie continuată (…). După 1990, (…) au dorit ca după dispariția Uniunii Sovietice și a blocului sovietic, România să revină în sfera de influență a Franței.”, a explicat acesta.

Alianțele României după 1990

Adrian Severin a explicat că, după 1990, s-au discutat în secret opțiunile de alianțe ale României, deoarece vechile alianțe securitare, precum Pactul de la Varșovia, dispăruseră. Acesta a menționat că, deși România a fost forțată să intre în Pactul de la Varșovia, acesta oferea o umbrelă de securitate care permitea o politică națională flexibilă, inclusiv deschiderea unui dialog cu Statele Unite și Europa capitalistă.

Fostul ministru de Externe a subliniat că România a adoptat o strategie dublă, profitând de protecția sovieticilor pentru a evita represaliile occidentale, în timp ce cultiva relații cu Occidentul pentru a-și menține autonomia în cadrul blocului sovietic.

„Noi am discutat îndelung, nu public, ci în spatele ușilor închise, din ’90 încoace, care să fie alianțele României, în condițiile în care vechile alianțe securitare ale României se prăbușiseră. Pentru că trebuie să recunoaștem, și Pactul de la Varșovia, chiar dacă noi am intrat forțat, prin expansiunea Uniunii Sovietice în jumatea estică a Europei, (…) a reprezentat totuși o umbrelă de securitate pentru statele membre, inclusiv România.

Și tocmai pentru că am avut această de umbrelă de securitate, ne-am putut permite o anumită politică națională, în care am deschis dialogul cu Statele Unite și cu Europa capitalistă. Desigur, această Europă capitalistă și această Americă ne-au privit cu mare interes, pentru că noi eram un disident în blocul sovietic (…)

Aici am făcut un joc la două capete, inteligent, pe care nu-l mai facem, încercând să profităm de faptul că occidentalii nu puteau să ne lovească, întrucât ne apărau sovieticii, și în același timp, să jucăm cu Occidentul pentru a ne menține independența sau autonomia în cadrul blocului sovietic”.

Severin a explicat că, după 1990, România a început să se întrebe cu cine să se alieze, iar răspunsul a fost că nu se va face o alianță strategică cu Franța. Deși România dorește relații excelente cu Franța, recunoscând legăturile culturale puternice și având motive să o admire, nu există interese strategice comune care să justifice o astfel de alianță.

„După ’90, noi începem să discutăm aceste chestiuni. Ce facem acum, s-a terminat cu bipolarismul, cu cine mergem? Și răspunsul nostru a fost următorul: ‘Nu cu Franța’. Oficial, n-am putut spune niciodată lucrul ăsta, dar sigur, Franța este o țară cu care dorim să avem relații excelente, care din punct de vedere cultural, datorează foarte mult României (…). Avem foarte multe motive să admirăm Franța, să iubim Franța, dar nu avem motive să realizăm o alianță strategică. De ce? Nu pentru că nu vrem, ci pentru că ne lipsesc interesele strategice comune”.