Pensiunea este construită pe un domeniul viticol de 40 de hectare şi oferă şi degustări de vinuri sau plimbări prin podgorie, potrivit administratorilor pensiunii. Degustările de vinuri pornesc de la 120 de lei, pentru cinci sortimente de vin, însoţite de gustări precum brânzeturi şi fructe. Cazarea costă între 200 şi 350 de lei pe noapte, o cameră, cu mic dejun inclus. Preţul diferă în funcţie de cât de mare este spaţiul de cazare. De curând s-a amenajat şi o sală de biliard, spun administratorii. Iar în acest an se va încheia construcţia unui restaurant în cadrul pensiunii.

În anul 2011, Măr Drăgășani, firma lui Mugur Isărescu, a depus la ADR Oltenia proiectul de finanțare prin care a solicitat 200.000 de euro prin Programul Operațional Regional (POR, Axa 4, destinată microîntreprinderilor). Finanțarea europeană solicitată de Măr srl se ridica la aproape 200.000 de euro pentru amenajarea unei pensiuni pe domeniul său viticol, de 40 de hectare, de la Drăgășani, județul Vâlcea.

În 2012, reprezentanții ADR Oltenia precizau că proiectul firmei lui Mugur Isărescu s-a calificat pe lista firmelor care sunt susceptibile de finanțare în limita sumele alocate de Comisia Europeană. La sfârșitul lui 2013, guvernatorul Băncii Naționale anunța că a primit finanțarea europeană, iar reprezentanții societății Măr Drăgășani promiteau că până în mai 2014, pensiunea va fi gata. Era vorba de 858.000 de lei, aproximativ 193.000 de euro, fonduri nerambursabile pe care le-a primit societatea guvernatorului. Podgoriile de la Drăgășani nu sunt la primele fonduri europene. În 2011 a primit 77.000 de euro ca subvenții pentru plantațiile viticole de la Dragășani pentru reconversia plantației de viță de vie. Tot cu bani comunitari, aproape 80.000 de euro, societatea guvernatorului și-a retehnologizat crama din Vâlcea.