Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România(UNSAR), Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) și Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță (UNSICAR) au inițiat deja demersuri pentru a opri modificarea legii în acest sens.

UNSAR,PRBAR și UNSICAR au solicitat sprijinul Autorității de Supraveghere Financiară  (ASF), dar au trimis și o scrisoare comună către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) prin care avertizează asupra efectelor negative ale excluderii asigurărilor de garanție din gama instrumentelor acceptate din stat în relația cu contractorii.

“ Dorim să semnalăm că demersul guvernamental privind simplificarea legislației achizițiilor publice, cu intenția de a elimina garanțiile emise de societățile de asigurare din categoria instrumentelor de garantare acceptate în cadrul procedurilor de achiziție publică, are un impact major asupra industriei.  Cu o istorie de nouă ani în România, asigurările de garanții, atât cele pentru participarea la licitații, cât și cele pentru buna execuție au cunoscut o dezvoltare continuă, companiile de asigurări investind permanent în adaptarea produselor la nevoia pieței. Ca rezultat, asigurăriile de garanții sunt din ce în ce mai solicitate de către companiile care participă la diverse licitații pentru achizițiile publice. “, avertizează cele trei asociații.

 

Conform datelor centralizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dinamica polițelor emise în intervalul 2013 – 2017 arată aproape o dublare a numărului de polițe, de la 18.030 la 34.422.

Ca  nivel de prime subscrise, acest segment de business se situeaza pe pozitia a patra  în portofoliile societăților de asigurări, dar și a brokerilor de asigurare.

“Pentru a arăta rolul esențial pe care asigurările de garanție îl au în cadrul proiectelor de achiziții publice, analizăm numărul de polițe emise în anul 2017 raportat la numărul total de proceduri de atribuire a contractelor de achiziție publică inițiate la nivelul acceluiași an și publicate în cadrul platformei SEAP: 34.422 polițe subscrise și un total de 8.814 proceduri de achiziție, la nivel macro, raportul este aproape de 4 la 1, ceea ce arată că modificarea propusă ar putea genera efecte extrem de grave, inclusiv blocajul pieței de achiziții publice prin limitarea semnificativă a accesului unui număr foarte mare de operatori economici atât la procesul de atribuire, cât și la semnarea contractelor.”, mai arată scrisoarea intrată în posesia Capital.

 

Raționamentul care a stat la baza introducerii dreptului operatorilor economici de a prezenta garanţia de participare şi de bună execuţie şi sub forma unui instrument de garantare emis de o societate de asigurări a fost tocmai pentru a ”limita costurile pe care aceştia le suportă în scopul participării la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică”.

Constructorii vor fi puternic afectați

“Considerăm că eliminarea garanțiilor emise de societățile de asigurare va limita accesul participării operatorilor economici care nu pot indisponibiliza resurse financiare și nu va avea ca rezultat simplificarea procedurilor de achiziție publică. “, spun brokerii și asigurătorii.

De altfel, spun sursele Capital, și reprezentanții firmelor de construcții urmează să emită un punct de vedere prin care să solicite ca asigurările de garanții să nu fie interzise.

Pentru firmele care lucrează cu statul, instrumentul asigurării de garanție pentru participarea la licitații sau de bună execuție este unul extrem de util, care le permite să evite blocarea unor sume importante de bani.

Dacă scrisoarea de garanție banacră va rămâne singura formă cu care constructorii vor putea garanta lucrările, atunci ei vor fi obligați să pună până la 10% din valoarea totală a lucrărilor în bancă, având în vedere că instituțiile de credit nu emit scrisori de garanție decât dacă firmele care le cer constituie depozite colaterale în banca respectivă.

În plus, instituția de credit percepe și comisioane substanțiale pentru emiterea documentului. În cazul asigurărilor, costurile sunt de cel puțin zece ori mai reduse.

 

Sunt în pericol firme românești, dar și companii de asigurare străine

Pe de altă parte, PRBAR urmează să emită și un comunicat de presă prin care va atrage atenția asupra pericolului pentru firmele care lucrează cu statul.

 

“ Odată cu dispariția acestor intrumente de garantare este posibil ca anumite companii românești să nu își mai permită sau să nu mai poată îndeplini condițiile de participare la licutații…De asemenea trebuie luat în considerare faptul  că o astfel de prevedere legală ar avea ca și consecință ieșirea din piață a cel puțin trei companii de asigiurare , care se axează pe această linie de business”, avertizează PRBAR.

Brokerii atrag atenția că piața de profil este oricum afectată de noile reglementări în domeniu și că suferă de concentrarea pe doar câteva linii de asigurare, fapt care nu îi permite să se dezvolte suficient.

“ Ne aflăm în momentul în care colegii noștri europeni discută despre transformarea radicală a piețelor de asigurări prin introducerea unor concepte noi ca: insurtech, blockchain etc., în general despre o nouă paradigmă în asigurări prin transpunerea în legislația națională a Directivelor IDD și a GDPR, dar în același timp asistăm la tentativa de a suprima o formă de asigurare extrem de solicitată, cu consecințe economice dintre cele mai impredictibile în rândul companiilor de asigurare. Sistând brusc oricare linie de business, și neexistând o alimentare prin prime de asigurare a provizioanelor, orice companie de asigurări va înregistra o creștere accelerată a ratei daunalității pe acel segment. “, arată PRBAR.

Te-ar putea interesa și: