Pe măsură ce războiul devine tot mai mult unul înghețat, cu oportunitatea unui acord de pace tot mai vag, tot mai multe voci opinează că este evidentă o nouă ordine mondială. Polii de putere se reașează, sferele de influență se reconfigurează. America pare să își piardă îndelunga supremație. Actori de planul doi altădată, precum China, avansează vertiginos spre vârful puterii mondiale.

Cristoiu: Războiul e gândit de 10 ani și de ruși și de americani

Într-o intervenție în studioul EVZ, jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu a amintit că, în realitate, conflictul din Ucraina a început mult mai devreme, fiind pregătit cu minuțiozitate.

Germenii conflictului datează din perioada războiului din Irak, crede jurnalistul, dar simbolic se leagă de finalul în ceață al Războiului Rece, care s-a terminat fără o conferință de pace. „Elțin a adus Rusia la podea, eu când am fost la Gara Kiev, cerșeau profesori universitari. Astfel americanii s-au considerat câștigătorii războiului și au început mai multe operațiuni în lume (Belgrad, Afhghanistan, Irak etc,), timp în care rușii nu au spus nimic. Toate aceste lucruri s-au încheiat când americanii au încercat să intre în Siria.

Sursă: Dreamstime

Cristoiu a menționat că declicul coincide cu intențiile Ucrainei de a intra în NATO: „La invazia din Irak rușii nu au zis nimic. De-atunci a pornit acest război. E gândit de 10 ani și de ruși și de americani. Nu ar fi avut loc dacă Zelenski nu vroia să intre în NATO”.

„În toată această politică lipsește morcovul. Nici dacă vine Navalnîi, nu renunță la război”

Invitatul lui Turcescu are convingerea că Putin nu regretă niciun moment declanșarea războiului, în ciuda sancțiunilor economice drastice reglementate de Uniunea Europeană.

„Spuneți-mi și mie, care e rostul acestor sancțiuni? Sufocă Rusia în ce sens, au loc rebeliuni? Ați observat că a dispărut tema dizidenței din Rusia? În toată această politică lipsește morcovul”, a observat Cristoiu, care crede că rușii sunt într-un „avânt național” pe tema unui război de recucerire a teritoriilor sale istorice care îi face să uite de sancțiunile occidentalilor. Nici dacă ar pica Putin și ar veni Navalnîi la Kremlin, Rusia nu va renunța la război, căci nu va dori să renunțe la Crimeea și cele două republici separatiste.

Pe de altă parte, cunoscutul gazetar a remarcat că nimeni nu se mai gândește la pace, dovada cea mai elocventă fiind că armamentul trimis de NATO, o alianță defensivă conform statutului, este de fapt unul ofensiv.