EXCLUSIV Argeșul, surprins într-un nou album fotografic. Romania Student Tour continuă demersul de promovare culturală

EXCLUSIV Argeșul, surprins într-un nou album fotografic. Romania Student Tour continuă demersul de promovare culturală

SURSA FOTO: CRedi foto Alexandra Grigore - Paul Bordas, evenimentul Romania Student Tour

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 4 aprilie 2026, 12:44

Programul Romania Student Tour a lansat, marți, 31 martie 2026, la Casa de Cultură a Studenților București, albumul „Pe Argeș în sus”, al XVIII-lea volum din colecția „Țările Țării”. Evenimentul a reunit oficiali, artiști și reprezentanți ai mediului academic și studențesc. Albumul va fi prezentat în mai multe orașe din țară și în cadrul unor evenimente naționale și internaționale. În acest context, Paul Bordaș a oferit declarații în exclusivitate pentru Capital, detaliind semnificația proiectului și direcțiile viitoare, inclusiv pregătirea volumului „REGINA”.

Romania Student Tour și albumul „Pe Argeș în sus” documentează patrimoniul natural și cultural

Romania Student Tour se conturează, prin lansarea albumului „Pe Argeș în sus”, ca un instrument coerent de documentare și promovare a patrimoniului natural și cultural al României, reunind contribuții interdisciplinare și resurse instituționale relevante.

Evenimentul organizat la Casa de Cultură a Studenților București a inclus vernisajul albumului, prezentări video și expoziții tematice care au valorificat specificul etnografic și artistic al zonei Argeș-Muscel. Publicul a avut acces la o expoziție de comori vestimentare tradiționale, realizată în colaborare cu Șezătoarea Argeș, dar și la lucrări de ceramică și pictură reunite sub titlul „Texturi și Amprente Argeșene”, semnate de elevii Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”.

Componenta artistică a fost completată de recitalul susținut de Mircea Baniciu & Band și de momente de muzică tradițională interpretate de Lorena Oltean, integrând evenimentul într-un cadru cultural complex.

Albumul este prefațat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, și reunește contribuțiile unei echipe extinse de fotografi și colaboratori, care au documentat atât patrimoniul construit, cât și peisajul natural și comunitățile locale.

Programul Romania Student Tour
SURSA FOTO: Paul Bordaș – Programul Romania Student Tour

Romania Student Tour, un proiect educațional cu expunere internațională și impact asupra tinerilor

Programul Romania Student Tour funcționează ca o platformă educațională și culturală care implică tineri din domenii diverse, oferindu-le un cadru de exprimare și documentare a identității naționale prin intermediul imaginii.

„Romania Student Tour este un program cultural-educativ îndrăzneţ, care ne prezintă, într-o viziune aparte, valorile culturale şi reperele istorice şi naturale ale României. Participanţii, tineri cu diverse pregătiri, precum cele din domeniile ştiinţelor naturii şi tehnice, istorie, jurnalism şi nu numai, pasionaţi de arta fotografică, descoperă şi construiesc împreună o invitaţie pentru călătorie şi cunoaştere, un mesaj pentru păstrarea şi conservarea acestui tezaur naţional”, au transmis organizatorii.

Proiectul a devenit o emblemă a Casei de Cultură a Studenților București, cumulând 18 albume foto, un CD multimedia și volume speciale dedicate unor teme istorice și culturale majore. Aceste produse au fost prezentate în peste 50 de evenimente naționale și internaționale, inclusiv în universități și foruri academice din Europa și Asia.

Programul Romania Student Tour
SURSA FOTO: Paul Bordaș – Programul Romania Student Tour

Albumele Romania Student Tour au fost distribuite instituțiilor statului român, mediului diplomatic și unor personalități academice, consolidând rolul lor ca instrumente de reprezentare culturală. De asemenea, acestea au fost oferite ca premii pentru studenți și tineri implicați în activități de excelență.

Interviu exclusiv cu Paul Bordaș despre semnificația albumului și direcțiile viitoare

În contextul lansării albumului „Pe Argeș în sus”, Paul Bordaș, fondatorul programului Romania Student Tour, a explicat, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Capital, semnificația proiectului și impactul acestuia asupra promovării patrimoniului românesc.

„Pe Argeș în sus” reprezintă titlul celui de-al 18-lea album din cadrul proiectului național Romania Student Tour, un program dedicat redescoperirii și promovării patrimoniului natural și cultural al României. Titlul este un omagiu adus poetului Ion Pillat, marcând totodată celebrarea a 135 de ani de la nașterea acestuia. Numele reflectă îm mare parte trasele de explorare de-a lungul râului Argeș și văile afluente acestuia, zona fiind considerată ”locul unde s-a născut Țara Românească”, a declarat Paul Bordaș în exclusivitate pentru Capital.

Acesta a evidențiat complexitatea documentării realizate pentru acest volum, care depășește dimensiunea artistică și capătă valențe antropologice și istorice.

Programul Romania Student Tour (2)
SURSA FOTO: Paul Bordaș – Programul Romania Student Tour

„Au surprins comorile vestimentare, respectiv portul popular tradițional din tărâmul etno-cultural al Argeșului și Muscelului, recunoscut pentru complexitatea broderiilor și conservarea tehnicilor străvechi. Un sprijin și o contribuție semnificativă la realizarea acestei lucrări a avut-o Șezătoarea Argeș.

Redescoperirea meșteșugurilor și interacțiunea cu oameni locului – TEZAURE UMANE VII – care încă păstrează tradiții și obiceiuri locale a fost unul dintre obiectivele noastre, elemente care oferă albumului și o dimensiune antropologică. Mănăstirile și cetățile argeșene, începând de pe cursul superior al Argeșului, de la Curtea de Argeș, până dincolo de Câmpulung Muscel: Cetatea de la Poienari, Mânăstirile Curtea de Argeș, Slănic, Văleni, Corbii de Piatră, Nămăiești și Negru Vodă, castrul roman de la Jidova.

Studenții în urma itenerariilor străbătute au surprins esența istoriei medievale și a arhitecturii religioase reprezentative. În zona montană echipa a explorat versanții sudici ai Munților Făgăraș, surprinzând diversitatea peisajelor naturale, de la masive stâncoase la lacuri glaciare și drumuri spectaculoase. S-a pus un accent deosebit și pe conservarea biodiversității, în contextul în care fauna sălbatică se confruntă cu rate de extincție fără precedent (sunt surpinse în imagini specii precum, ursul, cerbul, căprioara, castorul, zimbru și cocoșul de munte).

S-a acordat o atenție deosebită barajelor și lacurilor antropice, de la Vidraru (Argeș), Răușor (Râul Tărgului), Pecineagu (Dâmbovița) și au fost surprinse visual unele dintre cele mai importante proiecte de inginerie din România, integrate în peisajul montan. Trebuisă amintim aici și de ”Arbori cu povești” și ”Pădurea Partizanilor”, bogățiile de la Nucșoara, inclusiv Casa Elisabetei Rizea”, a explicat acesta pentru Capital.

Referindu-se la rolul proiectului în formarea tinerilor, acesta a subliniat dimensiunea educațională și identitară.

„Romania Student Tour reprezintă un cadru de exprimare nu doar a tinerilor concurenţi FOTOGEOGRAFICA, ci şi a grupurilor şi organizaţiilor neguvernamentale care folosesc imaginile ca mijloc de promovare a activităţilor de protejare a valorilor naturale şi culturale pe care le desfăşoară . Participanții pun în în aplicare un trio-dimensional „știință, pasiune, artă”, a precizat Paul Bordaș.

În ceea ce privește colaborarea dintre participanți și instituții, acesta a detaliat mecanismul care susține proiectul.

„Romania Student Tour este un program cultural-educativ îndrăzneţ, care ne prezintă, într-o viziune aparte, valorile culturale şi reperele istorice şi naturale ale României. Participanţii, tineri cu diverse pregătiri, precum cele din domeniile ştiinţelor naturii şi tehnice, istorie, jurnalism şi nu numai, pasionaţi de arta fotografică, descoperă şi construiesc împreună o invitaţie pentru călătorie şi cunoaştere, un mesaj pentru păstrarea şi conservarea acestui tezaur naţional.

Tinerii sunt uniți în jurul unui scop comun, redescoperirea și promovarea valorilor culturale și naturale ale României. Această explorare colectivă întărește sentimentul de apartenență la aceeași comunitate și istorie. Proiectul reunește anual o echipă formată în urma competiției naționale de artă fotografică FOTOGEOGRAFICA. Aceștia lucrează împreună cu mentori și fotografi consacrați pentru a surprinde „România reală”, schimbând idei și tehnici într-un mediu creativ”, a spus Paul Bordaș pentru Capital.ro

Referitor la planurile viitoare, acesta a indicat extinderea colecției editoriale.

„Avem în lucru un volum initulat ”REGINA” – un omagiu adus architectei României Mari, ce va fi prezentat cu prilejul împlinirii celor 100 de ani de la celebra vizită a Reginei Maria în America și în continuare în colecția ”Țările Țării”, albumul ”Ținutul Gugulanilor”, a mai declarat Paul Bordaș pentru Capital.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.