Adriana Alionte a fost nominalizată la categoria „Educație și cercetare”, alături de alți nouă manageri, care reușesc să ofere României programe deosebite. Doamna Alionte a dat curs întrebărilor revistei Capital cu mare entuziasm.

Care credeți că este cel mai de succes proiect implementat în 2022?

Odată cu aniversarea celor 20 de ani de la înființarea Shakespeare School, am decis că este foarte important să modernizăm tehnologia pe care o folosim în procesul de predare.

Aveam deja, de mulți ani, table interactive, însă am dorit să facem următorul pas către echipamente mult mai moderne și mai actuale care să le ofere cursanților noștri o experiență integrată, mult mai atractivă și aliniată standardelor internaționale de predare. 

Așadar am decis să investim și am echipat toate sălile de clasă din centrele Shakespeare School cu super ecrane inteligente, care să digitalizeze întreg procesul didactic și care să ducă interactivitatea orelor la un nou nivel.

Ne dorim ca învățarea și perfecționarea limbii engleze să devină mai ușoară, mai eficientă și mai atractivă pentru copiii și adolescenții actualei generații.

Care este cel mai mare proiect din cariera dumneavoastră implementat în cadrul instituției în care activați în prezent?

Shakespeare School este în sine un mega proiect. Spun asta pentru că este într-un proces aproape continuu de îmbunătățire, de perfecționare. 

În acest moment avem patru centre în capitală. Deschiderea fiecăruia dintre ele a reprezentat un proiect important, în sine. Am deschis cel de-al doilea centru, cel din zona Moșilor, în anul 2009, în plină criză financiară.

Mi s-a spus atunci că nu am nicio șansă, însă eu am fost absolut sigură de această decizie. A fost un proiect curajos!

Apoi, odată cu venirea pandemiei, am fost forțați de noul context social ca, în plin an școlar, să transferăm toată activitatea din clase, în mediul online. Nu eram neapărat pregătiți pentru așa ceva. Puține școli și centre erau. A fost poate cel mai ambițios proiect, pentru că ne-am văzut nevoiți ca în doar 48 de ore să mutăm în online și să adaptăm, întreg sistemul de predare din regim fizic, pentru 3000 de cursanți. Ne-a trebuit o singura zi pentru a ne adapta la mediul online, la Zoom și la tot ce presupune predatul la distanță. Nu aveam o experiență anterioară în acest sens. Însă așa a luat naștere ”sediul online” cum ne place nouă să îl numim. A fost practic lansarea noastră națională, pentru că din acel moment am devenit accesibili la nivelul întregii țări.

Privind în urmă, aș putea spune că în cazul nostru fiecare moment greu din punct de vedere economico-social a venit la pachet cu provocarea unui proiect de anvergură. Și de fiecare dată am reușit ceea ce ne-am propus.

Care sunt proiectele prevăzute pentru 2023?

Pentru 2023 ne propunem o nouă extindere. Vrem să deschidem un nou centru – cel cu numărul cinci, în București. 

Care sunt cele mai mari probleme cu care v-ați confruntat în contextul pandemiei?

Timpul a fost pentru noi cea mai mare problema. Mai exact lipsa lui. Trecerea rapidă și adaptarea la mediul online în doar 48 de ore ne-a solicitat foarte tare pe toti – echipa, profesori, părinți, cursanți. Apoi toate restricțiile și procedurile impuse de autorități odată cu revenirea parțială în clase, nu au fost deloc ușor de gestionat. Una peste alta, a fost o perioada extrem de grea, problematică și cu care sperăm să nu ne mai confruntăm vreodată.

De ce v-ați lovit în relația cu administrația locală sau centrală? 

În general, de ce se lovește toată lumea: birocrație. Există încă din plin și probabil va mai trece o vreme până să avem proceduri simplificate care să ne ușureze interacțiunea administrativă cu autoritățile locale sau centrale.

Ce sfat i-ați da unui tânăr care este la început de drum într-o carieră similară cu a dumneavoastră? 

Să se înconjoare de specialiști de la care să învețe. Să ceară ajutorul atunci când nu știe sau când este în impas. Să citească mult, să se dezvolte profesional dar și personal, să fie pasionat de ceea ce face și să coaguleze în jurul său o echipă de profesioniști de top. Am mai spus-o și o spun mereu: echipa este cea care poate asigura atât succesul cât și eșecul unui business. Dacă ai alături de tine oameni responsabili, care știu ce fac și își fac treaba cu pasiune ai mari șanse să reușești ceea ce ți-ai propus. Nu este un proces ușor. Dar răbdarea este până la urmă o virtute, nu-i așa?

Care credeți că vor fi cele mai importante schimbări în domeniul în care activați în următorii 10 ani? 

Cred ca școlile și programe de educație nu vor mai avea granițe. Au apărut deja o mulțime de aplicații care te învață orice, online. De la programare, arte, științe, psihologie până la business. 

Mai mult și marile universități internaționale oferă deja programe online de studiu, de specializare, care pot fi accesate din orice colț al lumii.

De asemenea nu mă aștept ca metoda de predare să arate la fel peste. Cel puțin sper că nu va fi la fel. Nu mai poți preda generației Alpha folosind metode vechi de 15-20 ani. Copiii nu înțeleg dacă nu vorbești pe limba lor, iar asta presupune integrarea tehnologiei, în cele mai diverse și practice forme.

Sper totuși că peste 10 ani în clase vor intra tot profesori, nu roboți.

Bani și Succes. Ce vă spun aceste cuvinte?

Pentru unii sunt obiective. Pentru alții, simple visuri. Depinde cât de ambițios ești și ce ți-ai propus să faci în viață. În afaceri, banii sunt expresia materială a succesului. Oricare antreprenor își dorește această confirmare.

Pentru a avea succes financiar și a obține această validare, este nevoie însă de foarte multă muncă, perseverență și răbdare. Totul se construiește atent, pas cu pas în fiecare zi. Din păcate, uneori uităm că mai există și alte cuvinte: fericire, familie, sănătate. Adevăratul succes este să reușești să le ai pe toate, fără să faci vreun compromis.