Europa sare în ajutorul Siriei! Se cere încetarea focului în Idlib
Europa sare în ajutorul Siriei. Se cere încetarea imediată a focului în provincia Idlib. Este vorba despre patru țări cheie de pe Bătrânul Continent.
Patru state europene membre ale Consiliului de Securitate al ONU au cerut vineri oprirea imediată a ofensivei militare siriene în provincia Idlib din nord-vestul Siriei, la finalul unei reuniuni informale urgente a acestui for cerută de ţările respective, relatează AFP.
Europa intervine în Siria
„Cerem ca părţile, în special regimul sirian şi aliaţii săi, să pună capăt imediat ofensivei lor militare, stabilind o încetare a focului autentică şi durabilă, garantând protecţia civililor şi aderând complet la dreptul umanitar internaţional”, au afirmat ei într-o declaraţie comună.
Semnatarii ei sunt Estonia, Belgia şi Germania, membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate, precum şi Franţa, membru permanent. Polonia, fost membru al Consiliului, s-a raliat acestei declaraţii.
La finalul reuniunii, diplomaţii au precizat că occidentalii nu au încercat să obţină o declaraţie comună a celor 15 membri ai Consiliului, căreia i s-ar fi opus Rusia, care susţine regimul sirian în ofensiva sa. Preavizul pentru reuniune a fost oricum prea scurt, a mai explicat unul dintre aceşti diplomaţi.
„Nu poate exista o soluţie militară durabilă la conflictul sirian”, au adăugat europenii, cărora nu li s-a alăturat Regatul Unit, stat membru al Consiliului de Securitate care a ieşit din Uniunea Europeană la sfârşitul lui ianuarie.
Potrivit unor diplomaţi, colegii lor britanici au primit indicaţii să nu se mai afişeze o perioadă de timp alături de ceilalţi europeni.
Ofensiva militară din nord-vestul Siriei împotriva grupurilor rebele şi jihadiste a forţat din decembrie peste 800.000 de persoane să fugă de violenţele din nord-vest, în special în provincia Idleb, potrivit ONU, conform Agerpres.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.