Este total interzis în România! S-a dat lege pentru toți românii. Poți face ani grei de închisoare
Sursa: Dreamstime
Se înăsprește legea, iar cei care o încalcă riscă amenzi usturătoare, dar și ani grei de închisoare. Este vorba despre legislația privind protecția animalelor. Ce lucruri sunt interzise în România conform legii? Toată lumea trebuie să știe.
Aceste lucruri sunt complet interzise în România. Cei care săvârșesc infracțiunile riscă să fie amendați cu sume cuprinse între 3.000 de lei și chiar 12.000 de lei. În cazul unor abateri mai grave se dau și ani grei de închisoare.
Este vorba despre legislația privind protecția animalelor, care a fost modificată oficial. Astfel, conform noii legi, pot fi aplicate amenzi de până la 12.000 de lei și totodată se dau și pedepse cu închisoarea, în funcție de gravitatea cazului.
Legislația pentru protecția animalelor prevede că cei care nu respectă obligația de a le asigura animalelor toate cele necesare, în funcție de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă și categorie de producție, vor fi amendați cu sume cuprinse între 3.000 și 12.000 de lei.
Printre cele enumerate în lege se regăsesc: un adăpost corespunzător; hrană și apă suficiente; posibilitatea de mișcare suficientă; îngrijire și atenție; asistență medicală.
Amenzi de până la 12.000 de lei
Tot cu aceleași amenzi se pedepsește și folosirea de animale pentru expoziții, spectacole, publicitate, realizare de filme și în scopuri asemănătoare, dacă aceste activități le provoacă suferințe fizice și psihice, afecțiuni sau răniri; abandonarea și/ sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului.
Totodată, legea pentru protecția animalelor mai prevede și interzicerea administrării de substanțe destinate stimulării capacităților fizice ale animalelor în timpul competițiilor sportive, sub forma dopajului, dar și utilizarea de mijloace de dresaj care să nu provoace traume psihice sau fizice ori care să nu prejudicieze sănătatea/ bunăstarea animalului.
Legislația mai prevede și pedeapsa cu închisoarea în situații mult mai grave. Este vorba despre o pedeapsă de la șase luni până la trei ani de închisoare.
Ani grei de închisoare pentru cei care încalcă aceste reguli
Aceste pedepse se aplică în cazul intervențiilor chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi tăierea urechilor, a cozii, a corzilor vocale, îndepărtarea chirurgicală a ghearelor și altele.
Totodată, cu închisoarea sunt pedepsiți și cei care despart puii de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înțărcare.
Tot cu închisoarea se pedepsește și folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.
Alte reguli pe care le regăsim în legislația pentru protecția animalelor vizează pedepse cu închisoarea de la 1 la cinci ani, dar și amenzi pentru cei care folosea animale sălbatice aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare.
Pedepse de până la șapte ani de închisoare
De asemenea, cu închisoarea se pedepsește și utilizarea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora, dar și practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive. În același timp, rănirea cu intenție a animalelor este și ea pedepsită cu închisoarea.
Cele mai usturătoare pedepse sunt cele de până la șapte ani de închisoare care sunt acordate pentru cei care ucid animale cu intenție și fără niciun drept sau le chinuie. De asemenea, aceeași pedeapsă o riscă și cei care organizează lupte între animale, sau cu animale, dar și zoofilia.
Legea face însă și câteva excepții. Mai exact, rănirea sau uciderea unui animal ca reacție la atacul acestuia sau sterilizarea animalelor nu constituie o infracțiune.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





