De Christopher Snowdon

„La Adunarea Mondială a Sănătăţii de acum două săptămâni, Coreea de Nord s-a aflat printre cele zece naţiuni alese să facă parte din Consiliul executiv al OMS, dând astfel statului totalitar al lui Kim Jong-un puterea de a numi directori regionali OMS şi, eventual, de a vota pentru următorul director general. Adunarea Mondială a Sănătăţii nu a cenzurat Coreea de Nord pentru nenumăratele abuzuri asupra drepturilor omului, care includ înfometarea propriului popor. În schimb, criticile au vizat Israelul.

Câteva zile mai târziu, în timp ce bombe ruseşti cădeau asupra familiilor ucrainene, directorul general al OMS, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, s-a întâlnit cu ministrul adjunct al Sănătăţii al lui Putin pentru a discuta despre ceea ce Tedros a descris într-un tweet nepotrivit ca fiind „activitatea Rusiei în promovarea sănătaţii mamei şi a copilului”.

De asemenea, Tedros şi-a făcut timp pentru a se întâlni cu preşedintele FIFA, probabil singura organizaţie internaţională care s-a confruntat cu numeroase acuzaţii de corupţie şi de incompetenţă, pentru a semna o prelungire de patru ani a memorandumului de înţelegere.

Odată ce Covid-19 nu mai reprezintă o ameninţare pentru sănătate, OMS doreşte să se întoarcă la discuţiile despre adevăratele sale priorităţi. În aprilie, instituţia a publicat „Reporting about alcohol: a guide for journalists” (Reportaje despre alcool: un ghid pentru jurnalişti), o presupusă „fişă informativă” scrisă în mare parte de militanţii neo-temperanţei, care susţine în mod fals că „nu există dovezi pentru convingerea comună că consumul de alcool în cantităţi moderate poate ajuta oamenii să trăiască mai mult prin scăderea riscului de a dezvolta de boli de inimă, diabet, de a suferi accident vascular cerebral sau alte afecţiuni”. Există, de fapt, un munte de astfel de dovezi acumulate de-a lungul deceniilor.

Luna trecută, OMS a publicat un raport în care susţine că îndulcitorii artificiali nu ajută oamenii să slăbească şi pot provoca cancer. Săptămâna trecută, Tedros a declarat că trecerea de la fumat la vaping nu ar trebui să fie privită ca o reducere a riscurilor şi că ţigările electronice sunt „o capcană”.

Se pare că, sub conducerea lui Tedros, OMS s-a îndepărtat şi mai mult de misiunea sa de a proteja sănătatea. Sunt bine cunoscute eşecurile sale din timpul pandemiei. OMS a negat că a existat o transmitere de la om la om a SARS-CoV-2 mult timp după ce, în mod evident, aceasta a avut loc. Instituţia nu a declarat pandemia până la 11 martie 2020, la câteva săptămâni după ce criteriile oficiale pentru o pandemie fuseseră îndeplinite. A negat că virusul se transmite prin aer, în ciuda dovezilor copleşitoare care demonstrau contrariul şi a spus oamenilor că măştile pentru faţă nu ar trebui să fie purtate de persoanele sănătoase, înainte de a face brusc un pas înapoi şi de a susţine regulile privind obligativitatea măştilor. Tedros a susţinut că stigmatizarea este mai periculoasă decât virusul, a aplaudat „angajamentul Chinei faţă de transparenţă” şi a lansat un atac bizar la adresa Taiwanului pe care l-a acuzat, fără a oferi dovezi, că este rasist faţă de el.

Una dintre primele sale acţiuni ca director general a fost numirea lui Robert Mugabe drept ambasador al bunăvoinţei OMS. A fost un prim semn că fostul ministru al Sănătăţii şi al Afacerilor Externe al Frontului de Eliberare a Poporului Tigray din Etiopia, un partid politic marxist responsabil de numeroase abuzuri asupra drepturilor omului, ar putea să nu aibă cea mai bună judecată politică. Numirea făcută de el a fost anulată după o reacţie publică la nivel mondial, dar faptul că a fost făcută vreodată spune multe despre această organizaţie distrusă şi falimentară din punct de vedere moral. Câţi oficiali ai OMS, de la consiliul executiv la biroul de presă, au aprobat ideea de a sărbători un tiran genocidar? Nu s-a gândit nimeni că ar oferi o imagine proastă? OMS are oare vreun sistem de control şi echilibru?

Există un argument conform căruia, OMS trebuie să se asocieze cu unele dintre cele mai rele regimuri din lume pentru a le menţine de partea sa. Liniile de comunicare trebuie menţinute deschise, iar informaţiile trebuie să fie împărtăşite. Nu ar fi bine ca OMS să dea afară din club ţări precum Rusia şi Coreea de Nord. La urma urmei, acesta nu este concursul de muzică Eurovision.

Dar există o diferenţă între a te asocia cu dictaturi urâte şi a le aplauda public. Refuzul de a permite Taiwanului să participe la Adunarea Mondială a Sănătăţii este, fără îndoială, o măsură necesară de realpolitik pentru a menţine China în cortul mare, dar chiar trebuia ca Dr. Tedros să spună, în ianuarie 2020, că China „stabileşte un nou standard pentru răspunsul la epidemii” şi că schimbul parţial şi tardiv de informaţii despre virus din partea Partidului Comunist Chinez a fost „foarte impresionant şi dincolo de cuvinte”? Chiar trebuia predecesoarea lui Tedros, Margaret Chan, să spună că Coreea de Nord are un serviciu de sănătate pe care „majoritatea celorlalte ţări în curs de dezvoltare l-ar invidia” şi să remarce pozitiv ratele scăzute de obezitate din acea ţară mizerabilă?

Când Tedros a devenit primul african la conducerea OMS, au existat speranţe că va readuce organizaţia pe calea luptei împotriva bolilor infecţioase – Margaret Chan a părut adesea mai interesată să înceapă lupte cu ceea ce ea numea „Big Food, Big Soda şi Big Alcohol” decât să se ocupe de Ebola şi Zika. Din păcate, Covid-19 a arătat că OMS este la fel de neîndemânatică ca întotdeauna şi, pe măsură ce pandemia se estompează în oglinda retrovizoare, organizaţia s-a întors în zona sa de confort, care se ocupă de problemele legate de stilul de viaţă occidental.

Există întrebări legitime cu privire la faptul dacă îndulcitorii artificiali contribuie în mod semnificativ la pierderea în greutate în practică, dar ce scop este servit de sfătuirea bruscă a oamenilor să le evite, mai ales când standardul dovezilor din raportul OMS care însoţeşte raportul este descris de către proprii autori ca fiind „certitudine scăzută” şi „certitudine foarte scăzută”? Cât de credibil este acest sfat când OMS încă le spune companiilor de produse alimentare şi băuturi că înlocuirea zaharurilor cu îndulcitori artificiali este una dintre „cele mai eficiente din punct de vedere al costurilor şi cele mai cuprinzătoare iniţiative care pot contribui la prevenirea bolilor netransmisibile”?

În ceea ce priveşte vapingul, OMS a fost întotdeauna ostilă şi a devenit şi mai tranşantă de când miliardarul Michael Bloomberg a început să o finanţeze. Bloomberg, care este acum ambasador al bunăvoinţei OMS, nu face niciun secret din dorinţa sa de a şterge ţigările electronice de pe faţa pământului. Pe 2 iunie, Tedros a declarat într-o conferinţă de presă: „Când industria tutunului a introdus ţigările electronice şi vaping-ul, una din poveştile pe care au încercat să le vândă cu adevărat este că acestea fac parte din reducerea riscurilor. Acest lucru nu este adevărat. De fapt, este o capcană. Copiii sunt recrutaţi de la vârste fragede, zece, 11, 12 ani, să se apuce de vaping şi de ţigări electronice pentru că ei cred că este cool, pentru că vin în diferite culori, arome şi aşa mai departe. Apoi devin dependenţi pe viaţă. Iar majoritatea ajung să fumeze în mod obişnuit”.

Acest lucru este pur şi simplu neadevărat. Industria tutunului nu a inventat ţigările electronice. Vaping-ul era bine stabilit în momentul în care companiile de tutun au intrat pe piaţă. Toate agenţiile de sănătate credibile, inclusiv Colegiul Regal al Medicilor, sunt de acord că ţigările electronice sunt mult mai sigure decât fumatul şi sunt un exemplu de manual pentru reducerea riscurilor. Nu există nicio dovadă că majoritatea copiilor care încep să fumeze devin fumători. Dimpotrivă, fumatul minorilor a dispărut practic în Marea Britanie şi în SUA, pe măsură ce vapatul a devenit popular.

OMS lucrează în prezent la un tratat internaţional privind prevenirea pandemiilor şi pregătirea pentru acestea şi au existat discuţii paranoice despre un guvern mondial care să impună închideri şi interdicţii de călătorie. În realitate, tratatul este o chestiune în mare parte birocratică, care nu menţionează deloc astfel de „intervenţii non-farmaceutice”. OMS nu dispune de mijloacele necesare pentru a impune astfel de politici statelor membre, chiar dacă ar avea intenţia de a o face (şi, în orice caz, este împotriva interdicţiilor de călătorie). Problema OMS nu este că aşteaptă cu nerăbdare următoarea pandemie, ci că nu are competenţa necesară pentru a aborda bolile infecţioase şi că se amestecă în mod constant în probleme care depăşesc cu mult atribuţiile sale iniţiale.

Organizaţia a realizat câteva lucruri măreţe în secolul XX, dar nu poate să se bucure pentru totdeauna de eradicarea variolei. Nu se poate aştepta să fie luată în serios în timp ce se apropie de unele dintre cele mai rele regimuri din lume.

Sau poate că poate. Statele membre vorbesc despre reformă, dar această reformă nu este niciodată urmată de acţiuni. Tedros a fost reales cu uşurinţă anul trecut. La Adunarea Mondială a Sănătăţii de luna trecută, statele membre au fost de acord să îşi majoreze contribuţiile financiare cu 20 %, fără a pune întrebări. Acest lucru a transmis mesajul că OMS poate face ceea ce doreşte – şi aşa face. Uneori, se pare că aceasta se joacă în mod activ cu publicul pentru a vedea cu ce poate scăpa, pentru a vedea cât de departe poate împinge statele membre înainte ca unul dintre ele să spună în cele din urmă: „Destul”.

Marea Britanie are o situaţie aparte. Este cel mai mare donator al contribuţiilor voluntare de bază ale OMS, oferind subvenţii nerestricţionate care pot fi cheltuite după cum doreşte agenţia, fără a face nicio încercare semnificativă de a o determina să îşi cureţe acţiunile în schimb. Atunci când Donald Trump a ameninţat că va retrage finanţarea SUA în 2020, Marea Britanie a intervenit imediat cu o creştere de 30% a propriei finanţări.

Pare puţin probabil ca Marea Britanie să îşi folosească puterea pentru a cere schimbări transformaţionale la OMS, care a scăpat de sub control, dar ar trebui să o facă. Dacă Regatul Unit nu are curajul de a lupta, alte ţări ar trebui să preia conducerea şi, dacă OMS continuă pe această spirală descendentă, ar trebui să aibă curajul să îşi ia banii şi să plece.”