Este mai vechi decât oceanele și munții Pământului. Cristalul de zirconiu care a supraviețuit 4,4 miliarde de ani

Un cristal de zirconiu descoperit în regiunea Jack Hills, din Australia de Vest, a fost datat la aproximativ 4,404 miliarde de ani, fiind considerat unul dintre cele mai vechi fragmente cunoscute ale Pământului. Mineralul provine dintr-o etapă extrem de timpurie a Sistemului Solar, când planeta noastră abia începea să capete forma actuală. Datele sunt cu atât mai importante cu cât un studiu publicat în 2025 plasează finalul procesului de cristalizare a Lunii aproximativ în aceeași perioadă.

Cristalul de zirconiu s-ar fi format în aceeași perioadă în care Luna se cristaliza

Cristalul de zirconiu din Jack Hills oferă cercetătorilor acces la o perioadă din istoria Pământului din care aproape nicio rocă nu s-a păstrat până în prezent, iar vârsta sa îl apropie de primele etape ale evoluției Lunii. Potrivit Space Daily, cele două procese s-ar fi desfășurat la intervale foarte apropiate la scară geologică.

Grăuntele de zircon găsit în statul Australia de Vest are o vechime estimată la 4,404 miliarde de ani. În paralel, rezultatele unui studiu din 2025 indică faptul că etapa finală a cristalizării Lunii poate fi plasată aproape în aceeași perioadă în care s-a format mineralul terestru.

Această apropiere temporală pune alături două momente majore din evoluția Sistemului Solar timpuriu: stabilizarea unor porțiuni ale scoarței Pământului și transformările prin care trecea Luna după formarea sa. Cristalul din Jack Hills este considerat unul dintre cele mai vechi materiale terestre cunoscute și ar putea avea o vârstă apropiată de cea la care satelitul natural al Pământului ajunsese la finalul procesului său de cristalizare.

Cristalul are numai aproximativ 400 de micrometri și a fost datat încă din 2001

Dimensiunile extrem de reduse ale cristalului contrastează cu importanța sa pentru cercetarea istoriei geologice a planetei, deoarece mineralul păstrează informații dintr-o perioadă de acum peste 4,4 miliarde de ani. Grăuntele a fost identificat inițial de Simon Wilde și colegii săi, care i-au determinat vârsta prin metoda de datare uraniu-plumb (U-Pb).

Rezultatele cercetării au fost publicate în revista științifică Nature în 2001. Ulterior, estimarea vârstei a fost pusă sub semnul întrebării de cercetători care au analizat dacă metoda inițială de datare putea rămâne suficient de precisă în cazul unui mineral atât de vechi și supus unei istorii geologice complexe.

O echipă coordonată de John Valley, de la Universitatea Wisconsin-Madison, a revenit asupra cristalului folosind tomografia cu sondă atomică. Analizele publicate în 2014 au confirmat vârsta de aproximativ 4,4 miliarde de ani, consolidând statutul mineralului drept una dintre cele mai vechi dovezi materiale păstrate din perioada timpurie a Pământului.

Cum arată cristalul de zirconiu care păstrează informații de acum 4,4 miliarde de ani

Cristalul de zirconiu are un diametru de aproape 400 de micrometri, dimensiune comparabilă cu lățimea unui acarian de praf de casă sau cu mai multe fire de păr uman așezate împreună. În ciuda dimensiunilor sale microscopice, structura mineralului permite cercetătorilor să investigheze condițiile existente pe Pământ la începuturile evoluției sale.

Atunci când este bombardat cu un fascicul de electroni, grăuntele de zircon emite o lumină albastră. Privit însă cu ochiul liber, mineralul are un aspect roșu translucid, potrivit descrierii prezentate de Space Daily.

De ce cristalele de zircon pot supraviețui miliarde de ani

Rezistența excepțională a zirconului explică modul în care un asemenea fragment a putut traversa aproape întreaga istorie geologică a Pământului fără ca informațiile despre momentul formării sale să fie complet distruse. Mineralul poate suporta procese geologice și chimice care modifică sau elimină urmele păstrate în numeroase alte materiale.

Zirconul poate rezista foarte bine la alterare, eroziune și transformări chimice. Un grăunte poate fi desprins din roca inițială, transportat de apă, depus în alte sedimente și îngropat pentru perioade de ordinul miliardelor de ani, păstrând totuși în structura sa informații despre momentul în care s-a cristalizat.

Această proprietate explică de ce mineralele din Jack Hills au devenit unele dintre cele mai importante probe folosite pentru studierea Pământului timpuriu. Ele funcționează ca arhive microscopice ale unei perioade pentru care rocile intacte sunt extrem de rare.

Roca în care au ajuns cristalele este mult mai tânără decât mineralele din interior

Istoria geologică a cristalelor din Jack Hills arată că vârsta rocii în care sunt găsite nu trebuie confundată cu vechimea mineralelor pe care aceasta le conține. Granulele de zircon au fost desprinse prin eroziune din roci mai vechi și au fost ulterior încorporate în alte formațiuni.

Roca-gazdă din care provin probele studiate are o vechime de aproximativ 3 miliarde de ani. Cristalele de zircon aflate în interior erau însă deja vechi de peste un miliard de ani atunci când materialele care alcătuiesc roca respectivă au fost depuse și consolidate.