Este înspăimântător! Anunț de ultimă oră de la Ministerul Sănătății: Modul ideal de transmitere a virusului

Este înspăimântător! Anunț de ultimă oră de la Ministerul Sănătății: Modul ideal de transmitere a virusului

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Publicat de Valentina Drăgoi la 4 aprilie 2021, 15:49

Protestele din ultimele zile s-au amplificat. Tot mai mulți români ies în stradă, iar Andreea Moldovan, medic și secretar de stat în Ministerul Sănătății, se declară îngrijorată cu privire la acest aspect. Potrivit acesteia, oamenii se află într-un real pericol.

Andreea Moldovan, medic și secretar de stat în Ministerul Sănătății este de părere că protestele pot transmite coronavirusului mai ușor decât orice altă activitate. Potrivit acesteia, transmiterea se face în contextul în care nu este respectată distanța dintre persoane și nu se poartă mască de protecție.

Totodată, secretarul de stat susține că sunt persoane care încă se vaccinează, deci cel mai probabil mulți dintre protestatari nu și-au făcut încă vaccinul, ceea ce face ca expunerea lor să fie și mai importantă. Andreea Moldovan susține că familiile lor vor fi și ele afectate, pentru că virusul poate fi transmis odată ce protestatarii ajung acasă.

„Este înspăimântător, pentru că de fapt sunt oameni de vârstă medie, care au intrat în faza 3 de vaccinare – dacă doresc vaccinarea -, deci probabil că nu sunt mulți dintre ei vaccinați, nu respectă niciun fel de reguli de distanțare, mască, evitare de aglomerații, ceea ce face ca expunerea să fie mai mult decât importantă și sinceră să fiu, în spatele lor văd părinții sau copiii acestora, care cu siguranță vor fi și ei expuși. Să ne gândim că, de fapt, la astfel de proteste se strigă”, a spus acesta.

În acealași timp, Andreea Moldovan susține că oamenii strigă foarte aproape unii de ceilalți, iar prin acest gest se împrăștie cantitate virală.

„Or, prin strigătul respectiv, categoric este o cantitate mai mare de virus cu salivă eliminat în exterior, deci clar sunt alte condiții. Automat, este modul ideal de transmitere a virusului: aglomerații, timp prelungit, expunere intensivă la eliminarea de virus”, a mai declarat secretarul de stat Andreea Moldovan.

Protestele influențează activitatea din spitale

Secretarul de stat în Ministerul Săntății susține că protestele vor avea un impact major și asupra personalului medical. Potrivit acesteia, medicii sunt obosiți deja după mai bine de un an de luptă cu pandemia, iar în unele cazuri pacienții sunt într-o stare atât de gravă încât nu mai pot fi ajutați.

Ea mai adăugat că acuzațiile asupra medicilor potrivit cărora aceștia ar fi ”asasini și criminali” sunt umilitoare pentru cei care și-au dat silința să salveze vieți în ultimul an.

„Să nu uităm că oamenii care lucrează în secțiile COVID lucrează de un an de zile în niște condiții absolut grele. Este înfiorător să stai echipat în costumul respectiv, dar mai înfiorător este că ai de multe ori de-a face cu pacienți cărora nu le poți da foarte mult ajutor. Aș spune că e regretabil și umilitor pentru corpul medical, exact cum spunea doamna conferențiar Florescu, de la ‘eroi’ în linia întâi am trecut la ‘asasini’ și ‘crimiali’, ceea ce este absolut dureros”, a mai explicat medicul la Digi24.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.