Doliu în România. Mezzosoprana Gabriela Rîmbu s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de instituția în care lucra. Mezzosoprana Gabriela Rîmbu cânta în corul Operei din Iași de mai bine de 30 de ani. Reprezentanții instituției și-au exprimat regretul la aflarea veștii.

Trupul neînsuflețit al cântăreței va fi depus la Capela Casa Funerară Drăgan din Iași. Luni, Gabriela Râmbu va fi condusă pe ultimul drum. Între orele 09:00 – 11:00, sicriul cu trupul neînsuflețit va fi depus în foaierul Operei, iar apoi va fi înmormântată în Cimitirul “Sfântul Vasile” din Iași.

„Stimați spectatori,

După o zi plină de repetiții, avem o veste cutremurătoare.
Colega noastră Gabriela Rîmbu, mezzosoprană în Corul Operei ieșene de mai bine de trei decenii, s-a stins astăzi din viață.

Trupul neînsuflețit al artistei a fost depus la Capela Casa Funerară Drăgan (str. Eternitatea, nr. 47). Luni, 13 septembrie, între orele 9:00 și 11:00, Gabi va fi depusă în foaierul Operei, urmând a fi înmormântată la Cimitirul “Sfântul Vasile” (șos. Tudor Neculai, nr. 26), de la ora 13:00.

Cu imensă durere transmitem condoleanțe familiei!

Va rămâne veșnic în amintirea noastră.

Dumnezeu să o odihnească în pace!”, au scris cei de la Opera din Iași pe pagina de Facebook.

Un om special talentat muncitor, politicos și special

Imediat, pe pagina de socializare a instituției de cultură au început să curgă mesajele din partea celor care au cunoscut-o sau a celor care au îndrăgit-o.

„O artista talentata, de o sensibilitate și finețe rarisime. Dumnezeu sa odihneasca acest suflet nobil și blând!”, a fost unul dintre comentarii. Un alt mesaj a venit din partea unei persoane care a cunoscut-o. „Draga Gabi, drum bun printre îngeri! Vestea m-a bulversat total! Sper sa nu fi trecut prea mult prin singurătate în aceasta viata! Avem prieteni doar când e nevoie de noi, în rest… Tăcere!”, a scris acesta. „O veste cutremurătoare, tristă !! Un OM special talentat muncitor, politicos și special !! Îi vedeai prezența în scenă !! Dumnezeu să o odihnească în pace !! Condoleanțe familiei !!”, a mai scris încă un internaut.

 

Sursa foro: Opera din Iasi/Facebook