Eșec în sistemul de pensii. Dezamăgire pentru românii cu pensie sub 4.000 lei. Anunț de la Minister

Eșec în sistemul de pensii. Dezamăgire pentru românii cu pensie sub 4.000 lei. Anunț de la Minister

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Ramona-Sandrina Ilie la 14 iulie 2025, 08:24

Ministrul Muncii, Florin Manole, a răspuns în direct unei pensionare care acuză guvernul că nu i-a indexat pensia cu 12,1%, conform legii. Femeia reclamă și faptul că, deși pensia i-a rămas neschimbată, i se reține acum 10% pentru CASS, în contextul în care prețurile la medicamente și utilități au crescut semnificativ.

Florin Manole, ministrul Muncii, a fost prezent duminică seară în cadrul unei emisiuni TV, unde a oferit răspunsuri la întrebările adresate de cetățeni în direct. Una dintre intervenții a venit din partea unei pensionare, care i-a transmis ministrului o scrisoare plină de nemulțumiri.

Femeia a ridicat probleme legate de pensiile speciale, costurile ridicate ale traiului zilnic și reținerea contribuției la sănătate. Răspunsurile oferite de ministru au fost punctuale, dar au stârnit reacții puternice.

Florin Manole, față în față cu nemulțumirea unei pensionare

Florin Manole a fost prezent în studioul Digi24, unde a oferit răspunsuri la întrebările adresate de cetățeni. Ministrul a fost nevoit să răspundă unei pensionare care s-a arătat revoltată de modul în care sunt tratați vârstnicii în România.

Aceasta a transmis o scrisoare în direct prin intermediul realizatoarei emisiunii, în care întreba de ce pensia sa nu a fost indexată conform legii și de ce trebuie să plătească 10% CASS. De asemenea, a cerut explicații privind pensiile speciale și nivelul ridicat al cheltuielilor guvernamentale.

„Sunt pensionară și am două întrebări pentru domnul ministru. Prima, de ce nu au redus guvernanții cheltuielile, salariile și cheltuielile aferente funcției. Pensiile speciale, de ce nu sunt desființate?

Și doi la pensionarii de rând nu s-a dat indexarea prevăzută în lege, 12,1% cu rata inflației, și acum ne iau 10% pentru CASS. Știe domnul ministru că s-au scumpit medicamentele, s-a scumpit curentul, și că toate investigațiile pe care le facem, le plătim?”, a întrebat doamna Luciana.

Ministrul a recunoscut că este o problemă pentru bugetul personal al pensionarilor care primesc pensii mai mari de 3.000 de lei.

El a explicat că, în cazul în care plafonul pentru plata contribuției de sănătate ar fi fost de 4.000 de lei, aproape 800.000 de pensionari ar fi fost scutiți de această taxă. În prezent, aproximativ 3 milioane de pensionari nu plătesc CASS, însă restul resimt din plin impactul acestei contribuții.

„Ce să poți să spui altceva decât că înțeleg mesajul ăsta? Sunt multe teme acolo. Le luăm pe rând. Da, CASS de 10% dacă doamna este cu o pensie de mai mare, de mai mult de 3.000 lei, e o problemă pentru bugetul fiecărei familii. Asta apropo și de discuția noastră anterioară.

De ce să spui că pragul de 4.000 era mai just? Pentru că dacă avem acest prag la 3.000 lei, aproape 3 milioane de pensionari nu plătesc niciun leu la CASS.

Dar dacă am fi reușit să ținem pragul de aplicare a CASS-ului la 4.000 lei, mai erau 790.000 de oameni, aproape 800.000 de oameni care nu ar fi plătit această taxă și pentru care povara asta fiscală n-ar mai fi existat”, a răspuns ministrul.

Florin Manole
Florin Manole / SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Ministrul Muncii explică situația pensiilor speciale

Florin Manole a abordat și subiectul pensiilor speciale, un subiect frecvent criticat în spațiul public. A precizat că se lucrează în continuare la soluții împreună cu Ministerul Justiției și că vor exista consultări cu toate entitățile relevante. Deși a admis dificultatea subiectului din punct de vedere politic, ministrul a subliniat că procesul nu a fost abandonat.

„Doi, pensiile speciale aproape că nu mai știi ce să spui ca politician despre subiectul ăsta, după atâtea eșecuri”, a continuat Florin Manole.

Ministrul a explicat că în acest moment se lucrează  și că există consultări cu Ministerul Justiției și că „o să avem, evident și opinii de la toate entitățile importante pe subiect”, a răspuns Manole.

În cadrul aceleiași intervenții, ministrul a indicat faptul că România nu-și poate permite în mod sustenabil plata unor beneficii necontributive mult mai mari decât cele bazate pe contribuții reale.

Totodată, a menționat că există magistrați și medici cu o activitate intensă, însă acest lucru trebuie reflectat și într-un echilibru corect între contribuție și beneficiu.

Reforma sistemului de pensii

Florin Manole a mai declarat că vârsta de pensionare va trebui să crească, cel mai probabil într-un interval mai scurt decât cel de 20 de ani. Reforma sistemului de pensii este necesară pentru menținerea echilibrului financiar și sustenabilității bugetare pe termen lung.

Ministrul Muncii a vorbit despre nevoia de corelare între salariile actuale ale unor categorii profesionale și contribuțiile plătite către sistem.

El a subliniat că, în cazul în care salariile sunt decente, partea contributivă ar putea crește natural, ceea ce ar face sistemul mai echitabil. Reformele, susține el, trebuie să țină cont atât de echitatea între generații, cât și de realitățile economice.

„Există magistrați în țara asta care muncesc foarte mult, care au o încărcare extrem de mare și un volum de muncă foarte serios. Dar în același timp, nu cred că suntem o țară care să își permită să plătească o parte necontributivă de două ori sau de trei ori mai mare decât partea contributivă.

Atâtea vreme cât magistrații, ca și medicii, au salarii decente de ceva vreme, partea contributivă ar putea să crească în mod natural și să fie mai consistentă decât era înainte”, a mai spus demnitarul.

Informații articol
Despre autor
Ramona-Sandrina Ilie

Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.